8 Aprilie 2011

Dell investeste un miliard de dolari in centre de date



Dell intentioneaza sa cheltuiasca un miliard de dolari in urmatorii doi ani pentru infiintarea a zece centre de date si extinderea serviciilor pentru clienti, astfel incat sa faciliteze vanzarile de hardware, software si servicii destinate companiilor mari, informeaza Mediafax.

Centrele de date vor permite Dell sa ofere o gama larga de servicii pentru clienti, a anuntat, joi, compania americana cu sediul in Round Rock, Texas.

Dell urmeaza totodata sa infiinteze 12 centre de solutii globale in acest an si alte zece in urmatoarele 18 luni.

Compania intentioneaza sa isi extinda activitatile dincolo de vanzarea de computere personale, in domeniul cloud computing, care implica furnizarea de software si informatii prin intermediul centrelor de date.

Noile centre de date vor fi infiintate in Statele Unite, Europa si Asia, a declarat Steve Schuckenbrock, presedinte al diviziei de service a grupului. Trei dintre aceste centre vor fi deschise in Statele Unite, a precizat el.

Dell concureaza in domeniul centrelor de date cu Hewlett-Packard, International Business Machines si Oracle.

Sursa imagine: haacked.com



Citeste si