Pana in prezent, un numar 4 societati de asigurare au notificat Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) cu privire la tarifele de prima stabilite pentru 2011 aferente asigurarilor obligatorii RCA si pe care urmeaza sa le afiseze in curand, a anuntat comisia.
Tarifele stabilite pentru gama medie de asigurati persoane fizice (care detin autoturisme avand capacitati cilindrice intre 1200 - 1600 cmc si varste intre aproximativ 30 si 50 ani) variaza, in medie, cu minus 5% pana la plus 15% fata de cele practicate pentru 2010.

La aceste tarife afisate, asiguratorii si-au propus sa aplice o serie de coeficienti proprii de corectie, in functie de diverse criterii precum: regiune, localitate, varsta, plata integrala a primei, acordarea unui coeficient de campanie, asiguratii sunt bugetari sau someri etc. Prin aplicarea acestor corectii, la tarifele de prima afisate se poate ajunge la o reducere cumulata de pana la 25%.

Mai mult decat atat, datorita reglementarilor emise de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor referitoare la sistemul bonus-malus, societatile de asigurare sunt obligate ca, la tarifele rezultate dupa aplicarea coeficientilor proprii de corectie, sa acorde bonus persoanelor care nu au provocat accidente (adica sa reduca tariful de prima) sau, dupa caz, sa aplice malus persoanelor care au provocat daune (sa majoreze prima).

“Persoanele care au incheiat asigurarea RCA in 2010, pentru un an de zile, si nu au provocat accidente in 2009 stiu foarte bine ca au beneficiat de o reducere a tarifului de prima cu 10% ca urmare a aplicarii sistemului bonus-malus. Din datele primite de la societati rezulta faptul ca, pana acum, peste 90% din asiguratii RCA au primit bonus si ne asteptam ca acest procent sa nu se modifice semnificativ”, a declarat presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, Angela Toncescu.

“Este de asteptat sa primim notificari si de la alte societati de asigurare. Avand in vedere faptul ca notificarile deja primite provin de la societati care detin o treime din piata asigurarilor obligatorii RCA, este putin probabil ca celelalte companii sa aplice majorari semnificativ diferite de acestea”, a adaugat Angela Toncescu.

Prin aplicarea sistemului bonus-malus, cei care nu au provocat accidente doi ani consecutivi, adica nici in 2009, dar nici in 2010, vor beneficia de un bonus si mai mare, respectiv de 20%, daca vor incheia asigurarea pe un an de zile.
Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri