Generali Asigurari a obtinut in primele noua luni un volum total de prime brute subscrise de 335,9 milioane lei, cu 9% mai mic decat in perioada similara a anului precedent, urmand tendinta generala a pietei, a anuntat compania.
Pe segmentul de asigurari de viata, compania a realizat o crestere de 6,4%, ajungand la un volum de prime brute subscrise de 67,4 milioane lei. Cea mai buna evolutie (+20%) a inregistrat-o segmentul unit-linked, urmat de asigurarile individuale traditionale (+8%). In luna septembrie, vanzarile de asigurari de viata au evoluat cu 41% fata de perioada similara a anului trecut.

“In acest an, am monitorizat cu atentie evolutia pietei de asigurari de viata si am identificat in cele din urma solutia optima pentru impulsionarea segmentului. Efectul s-a observat in cresterea numarului de contracte noi, in special pe segmentul de asigurari individuale traditionale, unde s-a realizat un avans de 28% in perioada analizata, raportat la perioada similara a anului precedent. In acelasi timp, am implementat actiuni pentru reducerea ratei de reziliere a politelor, reusind sa o diminuam cu circa 15 puncte procentuale”, a declarat Marie Kovarova (foto), director general Generali Asigurari.

Pe segmentul de asigurari generale s-au subscris 268,5 milioane lei, in scadere cu 12% fata de perioada similara din 2009, determinata in principal de involutia segmentului auto. „Factorii majori de influenta negativa au fost scaderea generala a pietei auto, declinul continuu al pietei de leasing si fenomenul renuntarii clientilor la politele Casco”, se arata in comunicatul companiei.

Cresteri importante pe segmentul de asigurari generale s-au inregistrat pe urmatoarele linii de business: asigurari de asistenta turistica (+185%), asigurari de credite si garantii (+195%), raspundere civila profesionala (+ 13%), asigurari de locuinta (+ 6%) si asigurari de incendiu pentru riscuri industriale (+5%).

Grupul italian Generali este prezent in Romania prin subsidiara Generali Asigurari, ce desfasoara toate tipurile de asigurare, si prin FATA Asigurari, filiala locala a FATA Assicurazioni, membra a grupului. FATA este specializata in asigurari pe sectorul agricol. De asemenea, compania mixta Generali PPF Holding controleaza Ardaf, prin Iberian Structured Investments BV.

Generali are afaceri si pe piata romaneasca a pensiilor private facultative si obligatorii.

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri