13 Ianuarie 2010

Bancile au imprumutat 5,68 mld. euro de la banca centrala in decembrie



Bancile comerciale au apelat semnificativ la facilitatea de imprumut pusa la dispozitie de Banca Nationala a Romaniei, imprumutand 24 miliarde lei (5,68 miliarde euro) in luna decembrie, in crestere cu 175% fata de noiembrie, cand institutiile de credit au imprumutat doar 8,73 miliarde lei (2,03 mld. euro).
Dobanda platita de banci pentru aceste imprumuturi a fost de 12%.

Banca Nationala a Romaniei a majorat puternic creditarea bancilor prin facilitatea de credit lombard la sfarsitul anului 2009, dupa ce in noiembrie valoarea imprumuturilor a fost mai redusa.

In acelasi timp, depozitele constituite de bacile comerciale la BNR s-au redus puternic in decembrie, de peste 5 ori fata de noiembrie, coborand la 990 milioane lei, de la 5,39 miliarde lei.

De asemenea, in decembrie, banca centrala a sporit usor volumul lichiditatilor injectate in piata si prin intermediul operatiunilor de tip REPO, valoarea medie zilnica a acestora fiind de aproape 450 milioane lei, in crestere fata de noiembrie, cand era de 180 milioane lei.

La nivelul intregului an 2009, facilitatea de credit a fost folosita intens de sistemul bancar comparativ cu anul precedent, suma totala ridicandu-se la 154,24 miliarde lei, in timp ce in 2008 bancile au apelat la aceasta facilitate a BNR pentru 88,99 miliarde lei.



Citeste si