17 Decembrie 2009

BCR estimeaza ca investitiile straine directe vor creste in 2010



Banca Comerciala Romana (BCR) estimeaza ca in 2010 investitiile straine directe vor fi de circa 4,5-5 miliarde euro, in usoara crestere fata de valoarea anticipata pentru acest an, a declarat economistul-sef al BCR, Lucian Anghel.
"Estimam investitii straine directe in jur de 4-4,5 miliarde euro in 2009. Pentru 2010 estimam investitii straine directe de 4,5-5 miliarde euro", a precizat Anghel, potrivit NewsIn.

El a adaugat ca 2010 va reprezenta o oportunitate de a achizitiona active pentru investitori.

Investitiile straine directe in Romania s-au redus in primele zece luni cu 51,5% fata de aceeasi perioada a anului trecut, pana la 3,72 miliarde euro, fiind pentru prima data in cursul acestui an sub nivelul deficitului de cont curent.

Anul trecut, investitiile straine directe in Romania au crescut cu 24,5% fata de 2007, pana la 9,02 miliarde euro.



Citeste si