Provident Financial Romania a inaugurat oficial sucursala din Deva, ale care operatiuni au demarat insa in iunie 2008, unde compania de credite de consum are deja 6.500 de clienti.


„Prin inaugurarea acestei sucursale, a cincea din 2009, Provident isi continua planurile de dezvoltare in partea de vest a Romaniei. Am demarat operatiunile in Deva in iunie 2008, iar cei aproape 6.500 de locuitori care au apelat la serviciile noastre de la inceputul activitatii reprezinta dovada succesului pe care imprumutul la domiciliu il are in acest oras”, a declarat Russell Johnsen (foto), directorul general al Provident Financial Romania.

Clientii pot imprumuta initial intre 400 la 2.500 de lei pe o perioada de pana la 52 de saptamani. Clientii existenti, care au dovedit ca au capacitate de plata, pot solicita imprumuturi de pana la 3.000 de lei.

Costul total pentru imprumut este stabilit printr-un contract de credit foarte transparent, iar suma datorata nu poate creste, se explica in comunicatul companiei.

Provident este specializata in acordarea de imprumuturi de valoare mica, pe termen scurt, direct la domiciliul clientului. Creditele sunt acordate fara giranti in doar cateva zile de catre reprezentantii companiei, care viziteaza apoi clientul in fiecare saptamana pentru a incasa ratele.

„Cu aceeasi ocazie, compania a lansat Angajamentul Provident fata de clienti, parte a unui program menit sa le asigure clientilor servicii de un anumits tandard calitaiv. Documentul este trimis tuturor clientilor si descrie standardele pe care acestia trebuie sa le astepte de la companie”, se mentioneaza in acelasi comunicat.

Compania Provident are o experineta de 130 de ani in Marea Britanie.

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri