Salt Bank va lansa, începând din 2025, produse de investiții și acțiuni, produse de creditare, precum și conturi dedicate freelancerilor. Banca va oferi acces la acțiuni ale companiilor americane, dar, spre deosebire de Revolut, competitorul internațional al neobăncii, Salt Bank nu va include tranzacții cu criptomonede în aplicație.
Salt Bank, lansată pe 4 aprilie 2024, a apărut după ce Banca Transilvania a cumpărat Idea Bank în 2021, moment în care instituția financiară a început un întreg proces de reconfigurare. Reprezentanții băncii au anunțat că vor introduce noi produse din 2025, precum credite de nevoi personale, carduri pentru freelanceri (PFA și microîntreprinderi), și produse de investiții. În ceea ce privește investițiile, banca își va concentra atenția pe piața americană de acțiuni și nu va integra criptomonedele în portofoliul său investițional.
„Salt Bank continuă dezvoltarea de noi produse bancare digitale, pe baza feedback-ului și nevoilor utilizatorilor. Între priorități se numără dezvoltarea de produse de investiții și shares, produse de creditare și produse dedicate freelancerilor. Salt Bank targetează atingerea pragului de 1 milion de utilizatori în următorii 3 ani, mizând pe diferențierea clară în segmentul serviciilor bancare prin agilitatea specifică unui fintech și abordarea prietenoasă, centrată pe utilizator”, se arată într-un comunicat transmis de bancă.
Când se va lista Salt Bank la bursă și cum devin fondatorii acționari
O primă strategie pe care Salt Bank a mizat pentru a atrage utilizatori este aceea de a le oferi primilor clienți înrolați statutul de fondator. Ce înseamnă acest statut? Clienții înscriși înainte de lansare beneficiază de o serie de opțiuni descrise ca fiind exclusiviste, precum:
- 5 puncte de fondator și câte un punct suplimentar pentru fiecare persoană pe care o convingi să își facă cont accesând codul tău de recomandare. În timp, aceste puncte vor putea fi transformate în bani, iar dacă Salt se va lista la bursă, punctele vor putea fi transformate în acțiuni Salt Bank, precizează reprezentanții instituției financiare. Valoarea punctelor va crește pe parcursul primului an de la lansare, în funcțîe de numărul de persoane înrolate.
- Asigurare de călătorie Alianz
- Card Mastercard Platinum
- Prioritate pe viață în Care Center
„Peste un an intenționăm să transformăm punctele în bani. Ai primit 5 puncte la înrolare, de exemplu, ai mai adus 3 prieteni și anul viitor, la finalul lunii martie, pentru cele 8 puncte de fondator, dacă se întamplă totul conform estimărilor, adică un sfert de milion de clienți, poți primi în jur de 400 de lei(...) Poți să alegi să transformi punctele de fondator în acțiuni pentru atunci când ne listăm. Estimăm că ne vom lista în 3-4 ani. Pentru 8 puncte primești 8 acțiuni”, a declarat Gabriela Nistor la lansarea băncii.
Întrebată de wall-street.ro când ar putea fi momentul în care Salt Bank s-ar putea lista la Bursa de Valori București, Gabriela Nistor preconizează că în 2029 fondatorii ar putea să devină acționari.
Când și cum poți să convertești punctele de fondator Salt Bank în bani
Transformarea „Punctelor Fondator” în bani se face automat de către bancă prin înmulțirea numărului de punctelor fondator acumulate de client cu valoarea nominală a acestora. Sumele rezultate din conversia acestor puncte în bani sunt transferate în contul curent al fondatorului în termen de maxim 30 de zile calendaristice de la data de răscumpărare, se mai arată în regulament.
Data de rascumparare a Punctelor Fondator este 23.03.2025.
Totodată, clientul activ cu statut de fondator poate alege achiziția unor promisiuni de vânzare de acțiuni Salt Bank. În timp de 30 de zile calendaristice de la data de răscumparare a punctelor fondator, clientul poate decide să semneze o promisiune de vânzare de acțiuni Salt Bank.

„Toți Fondatorii Salt au primit 5 puncte Fondator la crearea contului, iar dacă aceștia își invită prietenii, primesc câte un punct Fondator suplimentar pentru fiecare dintre prietenii care finalizează procesul de creare cont. Fondatorii Salt au acum, în medie, 8 puncte Fondator, formate din cele 5 inițiale și câte 3 obținute în urma recomandărilor făcute de ei. Top 10 Fondatori au acumulat, din recomandări, peste 8.000 de puncte Fondator”, mai răspund reprezentanții băncii.
Cine sunt clienții Salt Bank: majoritatea au facultate și dau bani pe Uber și ieșiri în oraș
În doar 8 luni de la lansare, Salt Bank, primul neobank românesc, a atras peste 330.000 de clienți, urbani, educați și responsabili. Peste jumătate dintre aceștia (53%) provin din orașele mari din România precum București, Cluj, Timișoara, Iași, Constanța sau Brașov, aproape 3 din 10 au venituri medii pe gospodărie mai mari de 15.000 de lei și folosesc Salt Bank preponderent pentru plăți la supermarketuri, restaurante sau călătorii.
Astfel, 74% dintre clienții Salt Bank au studii superioare, cu 12 procente în plus față de media de 62% a populației bancarizate din România cu vârste cuprinse între 18-55 de ani, conform unui studiu* realizat de Mercury Research pentru Salt Bank. 15% dintre clienții Salt Bank sunt manageri ce coordonează echipe de minim 6 persoane în echipă.
„Finalul de an aduce un bilanț – reper pentru următoarea noastră etapă de dezvoltare. Încă din primele 10 zile am reușit să atragem peste 100 de mii de clienți, iar în prezent suntem peste targetul asumat la lansare, clienți bine profilați și poziționați socio-demografic, iar aceste realizări confirmă apetitul pieței pentru servicii bancare digitale, adaptate nevoilor de azi, declară Gabriela Nistor, CEO, Salt Bank.
Salt Bank oferă o alternativă actuală la serviciile bancare tradiționale. Prin agilitatea specifică unui fintech, clienții beneficiază de dobânzi de avantajoase la depozite (3%), un curs valutar excelent, un card multicurrency cu 19 monede și de un call center deschis 24/7h, cu asistență asigurată de oameni-oameni, nu de roboți. În 2024, Salt Bank a lansat noi funcționalități la fiecare 2 săptămâni, precum funcția de înrolare automată, nearby payments, plăți și încasări internaționale sau plăți facturi, asigurând utilizatorilor o experiență bancară digitală completă.
Banca a oferit peste 3 mil. lei cashback în 2024
Prin campania “Prietenul la Cashback se cunoaște”, lansată în T4 2024, Salt Bank a oferit în total peste 12.000 de luni de cashback și peste 3 milioane de lei clienților care au recomandat și au adus alți prieteni în aplicație. Mai mult, în luna noiembrie, Salt Bank a lansat noul card roz, iar în prezent 51% dintre cardurile comandate de utilizatori sunt carduri roz. 3 din 4 clienți de sex feminin aleg acest card.
Clienții Salt Bank sunt călători, gurmanzi și responsabili
Tranzacțiile la supermarket domină topul plăților făcute de clienții Salt cu cardul, de 4 ori mai mult decât tranzacțiile la restaurante și fast-food-uri, care ocupă locul al doilea în clasament. 54% dintre aceste plăți au fost făcute la restaurante, iar 46% la comercianții fast-food - cu o valoare medie de 50 de lei per tranzacție.
Alte tranzacții predominante în topul plăților cu cardul au fost pentru pentru articole vestimentare sau călătorii. De exemplu, cea mai scumpă vacanță plătită cu cardul Salt a fost de 13.697 de dolari. Ziua de vineri, în întervalul orar 18:00 – 19:00 este cea mai aglomerată perioadă de tranzacții prin Salt Bank.
Am observat că valoarea tranzacțiilor în covrigării este cu 59% mai mare decât valoarea cheltuită de clienți în librării, dar valoarea cheltuită în librării a crescut de 2,3 ori în luna noiembrie față de luna august.
În luna noiembrie, numărul de cumpărături la benzinării a fost cu 25% mai mare, comparativ cu numărul de călătorii cu transportul în comun. Totuși, numărul tranzacțiilor pentru aceste mijloace de transport a crescut de trei ori în luna noiembrie, față de luna aprilie.