Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat că instituţia nu are încă suficiente dovezi că ameninţările legate de inflaţie au trecut, sporind astfel aşteptările potrivit cărora oficialii nu vor reduce dobânzile luna aceasta, transmite Bloomberg.

"Încă ne confruntăm cu câteva incertitudini privind evoluţia inflaţiei, în special privind profiturile, salariile şi productivitatea, şi dacă economia va fi afectată de noile şocuri privind aprovizionarea. Avem nevoie de timp pentru a obţine suficiente date, ca să fim siguri că au fost depăşite riscurile ca inflaţia să depăşească ţinta de 2%", a declarat Lagarde la forumul anual al BCE organizat la Sintra, Portugalia.

În condiţiile în care piaţa forţei de muncă rămâne robustă în zona euro, BCE are timp pentru a evalua viitoarele informaţii şi date. Este prea devreme să proclamăm victoria după recenta creştere a preţurilor, a adăugat şefa BCE.

Dobânzile vor rămâne la același nivel?

Declaraţiile sugerează preferinţa pentru menţinerea actualului nivel al dobânzilor la şedinţa de politică monetară a BCE din această lună. După reducerea dobânzii în iunie, investitorii aşteaptă indicii în urma declaraţiilor oficialilor BCE privind ritmul reducerii dobânzilor şi dacă turbulenţele din Franţa vor afecta politica monetară.

În discursul de luni, Lagarde nu a menţionat Franţa, ţara sa natală, şi nici nu a oferit orientări specifice privind deciziile viitoare ale BCE, ci a reiterat angajamentul de a lua deciziile în funcţie de datele primite.

"Piaţa robustă a forţei de muncă ne oferă timp pentru a strânge şi a analiza noile informaţii, dar de asemenea trebuie să fim conştienţi de faptul că perspectivele de creştere rămân nesigure. Toate acestea afectează deciziile de politică monetară, care vor fi analizate atent la fiecare reuniune", a afirmat preşedintele BCE.

Oficialul a adăugat că deciziile nu se vor lua în funcţie de anumite informaţii particulare. "În condiţiile în care fluxul de noi informaţii este constant şi îmbunătăţeşte imaginea noastră privind inflaţia pe termen mediu, nu suntem presaţi de o anumită dată pentru deciziile de politică monetară. Dependenţa de date nu înseamnă dependenţa de o anumită dată", a dat asigurări Lagarde.

Luna trecută, Banca Centrală Europeană a redus costul creditului, pentru prima dată în ultimii cinci ani, recunoscând progresele înregistrate în lupta cu inflaţia ridicată dar a semnalat totuşi că războiul nu s-a încheiat încă în condiţiile în care inflaţia este prognozată să rămână mult prea mare până în 2025.

"Consiliul guvernatorilor a decis să reducă cu 25 de puncte de bază cele trei rate ale dobânzilor reprezentative ale BCE. În consecinţă, rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit se vor diminua la 4,25%, 4,50% şi, respectiv, 3,75% începând cu data de 12 iunie 2024", se arată în comunicatul de presă publicat la finalul reuniunii din iunie a Consiliului guvernatorilor BCE.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri