Raiffeisen Bank România lansează ARI, un instrument de învățare bazat pe inteligență artificială. Noul asistent virtual inteligent este conceput de echipa locală și este antrenat constant pentru a îmbunătăți performanțele experților în diverse arii din activitatea bancară.

Creat pentru a optimiza viteza de învățare și productivitatea angajaților, ARI este un instrument de lucru care le oferă experților din bancă acces în mod rapid și eficient la informații specializate, având astfel un rol cheie în procesul de onboarding și în formarea continuă a echipelor. ARI se antrenează zilnic în diverse domenii, printre care Planificare Financiară Personală, și creditarea ipotecară, dar și pentru a dobândi expertiză în materie de proceduri interne care țin de reglementările specifice industriei bancare.

Înainte de lansarea oficială, doar în domeniul Planificării Financiare Personale, ARI a fost antrenat de o echipă de peste 200 de specialiști ai băncii prin mai mult de 5000 de interacțiuni. Echipele din Raiffeisen Bank România lucrează în mod constant la extinderea cunoștințelor ARI pentru ca asistentul virtual să ajute pe viitor cu răspunsuri clare și cu acuratețe maximă.

În dezvoltările interne, vedem inteligența artificială nu doar ca pe un instrument tehnologic, ci ca pe un partener în redefinirea și optimizarea continuă a operațiunilor noastre. ARI îmbunătățește semnificativ productivitatea echipelor și contribuie la o mai bună înțelegere a produselor noastre bancare. Instrumentul oferă acces facil la informații validate și relevante, crescând astfel viteza de răspuns. Echipelor le rămâne mai mult timp să se concentreze pe ceea ce știu să facă cel mai bine: interacțiuni personalizate 1 la 1 cu clienții noștri.

Zdenek Romanek, Președinte & CEO Raiffeisen Bank România (foto)

Zdenek Romanek, Președinte & CEO Raiffeisen Bank România

În ceea ce privește creditarea, pe lângă asistența cu privire la ofertele ce țin de creditele garantate cu ipotecă, ARI oferă informații detaliate despre produsele de economisire, asigurări, fonduri de investiții și pensii. Până în prezent, printr-un proces de învățare „learn by doing”, ARI a gestionat cu succes răspunsuri la peste 70% din întrebările adresate și a atins o rată de răspuns corect de 98%.
De asemenea, viteza de răspuns s-a îmbunătățit rapid, odată cu calitatea interacțiunilor dintre colegi, facilitând un flux de lucru optimizat și mai puțin susceptibil la erori umane. Principalele domenii de întrebări includ creditele ipotecare, documentația necesară pentru credite, refinanțarea, asigurările la credite, garanțiile și eligibilitatea imobilelor.

Raiffeisen Bank România a dezvoltat propriul departament de inteligență artificială începând din 2019. În prezent, departamentul este alcătuit din aproximativ 30 de experți (ML Engineers, ML Ops, Dev Ops și Data Engineers), care au dezvoltat deja 12 aplicații care folosesc modele de Inteligență Artificială.

Sursa foto: Raiffeisen Bank

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri