Tbi bank a încheiat un parteneriat cu StartDecor, retailer român de decorațiuni pentru casă: clienții pot cumpăra produse, de la mobilă la covoare, prin intermediul soluției Buy Now, Pay Later (BNPL) în 4 rate fără dobândă sau în 6-12 rate cu dobândă.

La finalizarea comenzii pe site-ul comerciantului, cumpărătorii pot selecta opțiunea „Plata în rate prin tbi bank”. Apoi, după completarea cererii de credit, aceasta va fi aprobată rapid de către tbi bank. Soluțiile de finanțare BNPL sunt accesibile cu ușurință, permițând consumatorilor să distribuie costul total al achizițiilor în rate egale. Această opțiune le permite clienților să facă mai multe cumpărături sau să achiziționeze produse de valoare mai mare, în timp ce comercianții beneficiază de un nou instrument care poate răspunde mai eficient nevoilor consumatorilor.

„Pe măsură ce costurile continuă să crească, inclusiv cele legate de decorarea locuințelor, oamenii au nevoie din ce în ce mai mult de soluții alternative inteligente de finanțare pentru a-și menține un nivel de trai ridicat. Pentru a rămâne aproape de clienții noștri într-un context social și economic complex, am încheiat un parteneriat cu StartDecor, un jucător dinamic în sectorul retailului cu decorațiuni și mobilă. Acest nou acord le permite românilor să plătească mai ușor pentru decorațiuni interioare și alte produse, fără a pune presiune pe bugetul familiei”, a spus Ionuț Sabadac, VP Merchant Solutions, tbi.

În ultimul an, a existat o cerere tot mai mare din partea oamenilor pentru soluții alternative de plată, atât în magazinele online, cât și în cele offline. Această creștere a fost determinată de dorința oamenilor de a avea acces la produse de calitate, fără a pune presiune suplimentară pe bugetul de cheltuieli, inclusiv în sectorul decorațiunilor pentru casă și al mobilierului.

„Asigurarea accesului clienților noștri la produse de calitate pentru casă a fost întotdeauna o prioritate, în special în perioadele economice dificile. Parteneriatul nostru cu un aliat puternic precum tbi bank ne permite să oferim consumatorilor o soluție inteligentă pentru achiziționarea rapidă și ușoară a oricărui produs pentru locuință”, a spus Adrian Moga, CEO, StartDecor.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri