29 Noiembrie 2023

Banca Centrală Europeană ar putea superviza de acum și fondurile speculative și de investiţii



Banca Centrală Europeană ar putea fi nevoită să-şi asume un rol mai important în supervizarea băncilor din umbră, deoarece ele sunt mai mari acum decât creditorii tradiţionali şi s-ar putea confrunta cu riscuri ridicate, a declarat Andrea Enria, preşedintele Consiliului de supervizare bancară din cadrul BCE, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

Băncile din umbră, cum ar fi fondurile speculative, fondurile de investiţii sau firmele de asigurări, au acum active de 51.000 miliarde de euro, dar reglementarea este mult mai relaxată şi deseori îşi asumă riscuri mai mari, ceea ce reprezintă o ameninţare în creştere la adresa stabilităţii financiare în ansamblu.

În prezent, fondurile de investiţii imobiliare se confruntă cu riscuri, ţinând cont de scăderea valorii proprietăţilor imobiliare comerciale, iar volatilitatea de pe pieţe a afectat semnificativ fondurile speculative.

"Ar putea exista o expunere concentrată, lipsă de lichidităţi şi un grad excesiv de îndatorare, iar în opinia mea aceste evoluţii ar necesita extinderea supervizării", a afirmat Andrea Enria într-un interviu comun acordat publicaţiilor Expansión, Handelsblatt, Il Sole 24 Ore şi Les Echos.

"Autorităţile de supraveghere prudenţială ar putea, desigur, prelua această responsabilitate. Sunt situaţii diferite, nu ne putem aştepta să le supervizăm în acelaşi mod în care supervizăm băncile", a explicat oficialul BCE.

Supervizarea băncilor din umbră va necesita schimbări legislative, un proces consumator de timp, chiar şi în cele mai bune circumstanţe, şi este necesar un amplu acord politic. Dar unii oficiali au argumentat că o astfel de schimbare ar putea atenua problemele de lichiditate, în special dacă băncile din umbră obţin acces la operaţiunile de creditare ale BCE.

Creditorii supervizaţi pot acum să se împrumute de la BCE, atât timp cât au garanţii adecvate.



Citeste si