22 Noiembrie 2023

Este oficial, BNR a aprobat numirea noului CEO al BRD. După 7 ani, François Bloch predă cârma băncii Mariei Rousseva



Banca Nationala a Romaniei a aprobat numirea Mariei Rousseva în funcția de Director General BRD, pentru un mandat de 4 ani, potrivit Bursei de Valori București.

Maria Rousseva a fost Membru al Comitetului Director BRD și din 2022, este Deputy CEO Global Corporates BRD. Maria are peste 23 de ani de experiență în industria bancară, din care 18 ani în poziții de management în cadrul Grupului Société Générale, inclusiv Deputy CEO la Expressbank în Bulgaria din 2012 până în 2015, CEO și Chairman of the Executive Board la Societe Generale Bank Serbia din 2015 până în 2019 și Deputy CEO în cadrul Rosbank din 2019 până în 2022.

Pe parcursul carierei sale, și-a creat o bază solidă în dezvoltarea și implementarea cu succes a strategiilor de business, expansiune comercială, optimizarea eficienței și dezvoltarea oamenilor.

Maria este absolventă a Universității Leipzig din Germania, având o Diplomă de master în Studii comerciale.

“Sunt încrezător că, prin abilitățile solide de leadership și prin experiența sa de business, Maria va contribui la dezvoltarea BRD ca unul din liderii sectorului bancar românesc și ca referință în domeniul finanțărilor sustenabile, în linie cu roadmap-ul strategic”, a declarat Giovanni-Luca Soma, Head of International Retail Banking pentru Europa, în cadrul Société Générale, și Președinte al Consiliului de Administrație BRD.

BRD riscă să piardă podiumul bancar începând de anul viitor

Clasamentul primelor zece bănci din România, care dețin o cotă de piață de 87,68%, se va schimba, conform noilor anunțuri care au încins piețele financiare românești. După ce UniCredit va încheia preluarea AlphaBank, banca controlată de italieni va deveni cea de a treia instituție financiară ca nivel de active din România, detronând francezii de la BRD.

Locul trei în clasamentul bancar românesc ar putea fi cedat de francezii care controlează BRD, către italienii care dețin grupul UniCredit Bank. Fuziunea dintre Alpha Bank Romania și UniCredit România poate duce la crearea celei de-a treia bănci din România ca mărime din punct de vedere al activelor totale. După un calcul simplu observăm că nivelul total de active ale celor două bănci va ajunge la 81.574 milioane de lei, în urma fuziunii, depășind BRD, cu active de 71.523 milioane de lei. În urma acestei tranzacții Unicredit Bank ar avea o cotă de piață de 11,63%.



Citeste si