9 Mai 2007

Adrian Manaila: Anul acesta vom putea avea cel putin trei sau patru listari la BVB

Anul acesta, la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) vor avea loc cel putin trei sau patru noi listari de companii de pe piata, nu din randul celor care vin de la Guvern a declarat la The Money Channel, Adrian Manaila, membru in Consiliul de Administrare (CA) al Bursei. Manaila a spus ca nu poate oferi mai multe detalii, dar a precizat ca presupunerile sale se bazeaza pe discutii cu unii dintre colegii sai, "care au in lucru listari".

Pe de alta parte, Adrian Manaila a tinut sa puncteze ca a observat "un interes crescut al companiilor de pe fostul Rasdaq pentru Bursa" si a preconizat ca este posibil sa existe "cateva cazuri de companii destul de bine capitalizate care vor emigra de pe Rasdaq la categoriile superioare" ale Bursei de la bucuresti.

Manaila este de parere ca avantajele trecerii de pe Rasdaq la BVB sunt numeroase si a mentionat dintre acestea transparenta mai mare, increderea mai mare a actionarilor si multiplii mai mari. "increderea este un element foarte important in piata de capital. increderea conteaza", a declarat potrivit NewsIn, reprezentantul Consiliului de Administrare al BVB. El a explicat ca din aceasta cauta, unele companii "incearca sa se listeze la Londra, sau incearca altceva, desi nu e chiar atat de simplu".

Totusi, Manaila s-a aratat optimist si crede ca "unii dintre cei care s-au dus la Londra vor veni si in Romania, vor veni inapoi de tot, sau vor veni sa faca o listare doar". "E clar ca exista o tendinta de concentrare a pietelor, probabil in trei, patru, cinci zone mari, amplasate geografic", a concluzionat Manaila si a tinut sa precizeze ca in opinia sa si a altor colegi ai sai, bursele nationale nu ar trebui sa dispara, "fiindca companiile locale, aceste companii mici care au potential sa creasca, prefera si e mai sanatos pentru ele sa apeleze la o piata locala".



Citeste si