22 Martie 2007

Actionarii BT Direct IFN au decis capitalizarea companiei din profitul net pe 2006

Subsidiara pentru credite de consum a a Bancii Transilvania, BT Direct IFN, a realizat anul trecut un profit net de 2,4 milioane lei care va fi folosit in cea mai mare parte pentru capitalizarea companiei, potrivit unei hotarari a actionarilor publicate in Monitorul Oficial, informeaza NewsIn.

Astfel, actionarii au hotarat, intr-o sedinta ordinara din 28 februarie, sa distribuie 133.701 lei din profitul anului trecut pentru rezerve statutare si 2,28 milioane lei pentru capitalizare.

Intr-o sedinta extraordinara tinuta in aceeasi zi, actionarii BT Direct IFN au decis majorarea capitalului social al companiei cu 2,3 milioane lei pana la 18,7 milioane lei.

BT Direct IFN are ca administrator unic pe Robert Rekkers, directorul general al Bancii Transilvania, institutie care detine 93,699% din capitalul social al BT Direct IFN. Ceilalti actionari sunt alte societati din grupul Transilvania: BT Investments, cu 6,3% din actiuni, BT Leasing Transilvania IFN, BT Logistic IFN si BT Management IFN, fiecare cu cate 0,00006% in capitalul social al companiei.

BT Direct IFN ofera finantari persoanelor fizice pentru achizitia de bunuri de folosinta indelungata cu sume cuprinse intre 500 lei si 16.000 lei.



Citeste si