Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a crescut față de luna anterioară cu 5,9 puncte până la valoarea de 50,4 puncte, (față de aceeași luna a anului anterior, Indicatorul a scăzut cu 11,1 puncte), evoluția datorându-se ambelor componente ale acestuia.

Adrian Codirlasu, CFA – Vicepreședinte Asociația CFA România declara: “Semnificația evoluției divergente a indicatorului condițiilor curente și a indicatorului anticipațiilor arată faptul că suntem încă în valul al doilea al crizei coronavirusului, cu toate implicațiile economice care decurg din această situație. În același timp, se vede ieșirea din această criză, probabil undeva în a două parte a anului 2021, odată cu distribuirea la scară largă a vaccinului împotriva acestui coronavirus.”

Rată anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (ianuarie 2022/ianuarie 2021) a înregistrat o valoare medie de 2,64%. În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, peste 85% dintre participanții la sondaj anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9283, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 4,9825 lei pentru un euro.

Din luna aprilie a anului 2020, în cadrul sondajului au fost adăugate întrebări suplimentare, referitoare la impactul crizei coronavirusului asupra economiei naționale, iar rezultatele pentru luna decembrie 2020 relevă:

• Durata impactului economic al coronavirusului: cea mai mare parte a respondenților (peste 51%) anticipează că acesta se va resimți puternic până în trimestrul IV al anului 2021;

• Deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2021: valoarea medie a anticipațiilor este 6,9%;

• Evoluția, în termeni reali a PIB în anul 2021: valoarea medie a anticipațiilor este +3.3%;

Sursa foto: Shutterstock/HNK

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Armand Iliescu
Armand s-a alăturat echipei Wall-street.ro în anul 2016, an în care a și finalizat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion . De-a lungul timpului a acoperit domenii precum FinTech, Finanțe-Bănci și Fiscalitate. A pus umărul timp de patru ani la consolidarea proiectului Future Banking , dedicat industriilor FinTech și digital banking, din poziția de Head of Growth. Tot în cadrul aceluiași proiect a dat startul emisiunii FinTech Friday,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri