13 Februarie 2020

Dumitru, Raiffeisen Bank: Romania are o performanta economica scazuta in principal din cauza lipsei investitiilor



Investitiile publice in Romania au fost taiate, in ultimii doi ani, pentru a permite cheltuieli sociale mai mari, iar problema majora din punct de vedere al investitiilor este nesiguranta si lipsa de predictibilitate, a afirmat, joi, intr-o conferinta de specialitate, economistul sef Raiffeisen Bank, Ionut Dumitru.

"Comparativ cu alte tari, este clar ca Romania are o performanta economica scazuta in principal din cauza lipsei investitiilor. Investitiile publice in Romania au fost taiate in ultimii doi ani pentru a permite cheltuieli sociale mai mari. Lipsa infrastructurii este o piedica principala pentru investitiile din tara. Cheltuim putin sub 3% din PIB pentru investitii in sectorul public si cu siguranta avem nevoie de investitii mai mari in infrastructura. Vedem ca problema majora a Romaniei din punct de vedere al investitiilor este nesiguranta, lipsa de predictibilitate. Este o mare problema mai ales in anii electorali cand stim ca lipsa de predictibilitate este majora. Au fost cateva initiative legislative in ultimii ani care au venit cu niste reglaje foarte dure in impozitare in domeniul telecomunicatiilor, energiei si alte sectoare", a sustinut Dumitru, conform Agerpres.ro.

Vino alaturi de noi la conferinta Wall-street Financial Forum pentru a afla care este situatia actuala a economiei, dar si metodele de finantare potrivite pentru afacerea ta. Inscrie-te gratuit AICI.

Acesta a adaugat ca problema celor 9% din PIB ca arierate, inregistrate de catre companiile din Romania trebuie rezolvata, deoarece "este foarte mult pentru o tara europeana".

"In Romania, multe companii afiseaza pierderi, ani de zile. Deci, trebuie sa facem o curatare a sectorului pentru a rezolva problema arieratelor. 9% din PIB arierate in sectorul de de afaceri este foarte mult intr-o tara europeana ca Romania. Trebuie sa facem multe schimbari in legislatie pentru a consolida disciplina de plata: legea comerciala, legea 30/1990, legea privind insolventa. Avem o constrangere bugetara foarte mare si nu este bine pentru tara pe termen mediu. Problema fiscala trebuie rezolvata si sa lasam loc investitiilor, pentru ca altfel nu putem sa speram sa avem imbunatatiri si in sectorul public", a mentionat economistul sef al Raiffeisen Bank.

Banca Nationala a Romaniei (BNR) si Banca Europeana de Investitii (BEI) organizeaza, joi, conferinta cu tema "Investment and Investment finance in Romania".



Citeste si