14 August 2019

Jyske Bank din Danemarca va plati efectiv o dobanda de 0,5% pe an pentru fiecare credit ipotecar acordat



Jyske Bank, a treia cea mai mare din Danemarca, a inceput sa ofere clientilor sai credite ipotecare pe 10 ani la dobanzi de -0,5%, in timp ce o alta banca daneza, Nordea, spune ca ia in considerare sa perceapa dobanzi de 0% pentru credite ipotecare pe 20 de ani si 0,5% pentru cele pe 30 de ani. O rata negativa a dobanzii inseamna ca o banca plateste efectiv un client ca sa acceseze un credit, iar ca urmare, acest din urma, ajunge sa ramburseze mai putin decat a imprumutat.

In cazul unei ipoteci cu dobanda negativa, Jyske arata ca debitorii vor efectua, ca de obicei, rambursari lunare, dar suma ramasa de plata va fi redusa in fiecare luna cu mai mult decat au platit acestia. Situatia este posibilă, deoarece in Danemarca, precum si in Suedia sau Elvetia, ratele de dobanda pe pietele monetare au scazut la niveluri care au dat peste cap activitatea bancara.

Pe de alta parte, exista si pierzatori. Cei care au depozite la Jyske isi vor vedea economiile diminuate de la luna la luna in contextul unor astfel de dobanzi negative. In Elvetia, UBS Bank si-a anuntat clientii ultra-bogati ca va introduce o taxa de 0,6% pe an pentru noi depozite mai mari de 500.000 euro.

In realitate, cei care acceseaza un credit ipotecar de la Jyske in Danemarca vor ajunge, cel mai probabil, sa ramburseze cu ceva mai mult decat au imprumutat, pentru ca exista totusi comisioane si taxe de platit catre banca pentru respectiva tranzactie, chiar si atunci cand rata dobanzii este negativa.



Citeste si