5 Februarie 2019

Guvernul cere BNR sa redefineasca sau sa desfiinteze ROBOR, eliminand practic taxa "pe lacomie"



Guvernul cere Bancii Nationale a Romaniei (BNR) sa elimine practic deja celebra taxa “pe lacomie” impusa bancilor, asa dupa ce Cabinetul Dancila a insistat cu privire la promulgarea acesteia, in ciuda avertismentelor venite din partea investitorilor, scrie Bloomberg.

Darius Valcov, consilierul pe probleme economice al premierului Viorica Dancila, crede ca taxa ar putea sa devina inofensiva daca BNR schimba formula de calcul a dobanzii ROBOR, sau daca elimina complet aceasta rata de referinta.

“Sper ca vom putea avea o schimbare radicala a modalitatii in care ROBOR este calculat, sau chiar sa vedem sfarsitul acestei dobanzi. O decizie va fi luata de catre BNR, care poate modifica regulamentele interne cu privire la ratele de dobanda fara a fi necesara o aprobare din partea Parlamentului”, a declarat Valcov.

BNR si Ministerul Finantelor discuta in prezent cu privire la posibile solutii pentru a reduce presiunea pe care noua taxa o pune asupra bancilor, banca centrala sugerand eliminarea legaturii dintre taxa si evolutia ROBOR. Valcov a sugerat ca BNR, bancile si Guvernul ar putea gasi o metoda pentru a impinge ROBOR sub 2%, nivel la care taxa “pe lacomie” este zero.

Consilierul a mai adaugat ca obiectivul Guvernului este acela de a reduce costurile de imprumut pentru romanii obisnuiti. “Nu ne intereseaza valoarea taxei sau veniturile suplimentare de la buget (n.red. generate de taxa). Vrem ca nivelul costurilor de imprumut pentru cetateni sa fie similare cu cele din Europa, adica la jumatate fata de costul din prezent”, a concluzionat Darius Valcov.



Citeste si