7 Noiembrie 2006

Asiban si-a majorat capitalul social cu 51 mil. lei

Actionarii societatii de asigurari Asiban au decis majorarea capitalului social al societatii cu 51 milioane lei (circa 14,5 milioane euro), pana la 76 milioane lei (21,65 milioane euro), a anuntat compania.

"Fiecare dintre cei patru actionari semnificativi ai Asiban, BCR, BRD Groupe Societe Generale, CEC si Banca Transilvania, a subscris in proportii egale la majorarea de capital, urmand ca varsarea sumelor subscrise sa se faca pana cel tarziu la data de 17 noiembrie 2006", se afirma in comunicatul Asiban, conform NewsIn.

Aceasta majorare de capital va asigura functionarea companiei in conditiile indeplinirii raportului cerut de normele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), dintre marja de solvabilitate disponibila si marja de solvabilitate minima acceptata pentru asigurarile generale, cat si asigurarea activelor admise sa acopere rezervele tehnice pentru asigurarile de viata, se mai spune in comunicat.

"Toti indicatorii care asigura stabilitatea, normalitatea si increderea clientilor in societatea noastra sunt consolidati", se mai spune in comunicatul Asiban.
Pe data de 26 octombrie 2006, Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) a dispus deschiderea procedurii de redresare financiara la societatea de asigurare Asiban. "Masura dispusa de Consiliul Comisiei nu are implicatii asupra activitatii comerciale desfasurate de societate, contractele de asigurare urmand a se derula in conditii normale, ci este menita sa contribuie la redresarea financiara a societatii de asigurare Asiban SA, astfel incat toate drepturile asiguratilor sa fie protejate corespunzator", se afirma intr-un comunicat al CSA.

"CSA a dispus deschiderea procedurii de redresare financiara a Asiban datorita faptului ca marja de solvabilitate disponibila, aferenta asigurarilor generale, a scazut sub limita prevazuta de dispozitiile legale in vigoare, iar pentru categoria asigurarilor de viata, societatea nu isi acoperea in totalitate rezervele tehnice cu active admise conform normelor", se spunea, cu aceasta ocazie, intr-un comunicat al Asiban.

Compania de asigurari Asiban a inregistrat o valoare a primelor brute subscrise de 42,27 milioane lei (11,97 milioane euro) in luna septembrie a anului 2006 si a incheiat primul semestru al anului 2006 cu o cifra de afaceri in valoare de 51,8 milioane euro, aflandu-se pe locul patru in topul societatilor romanesti de asigurari, dupa criteriul cotei de piata. In anul 2005, Asiban a afisat un profit net de 9,69 milioane lei (2,67 milioane euro). Capitalul social subscris si varsat al Asiban este de 25 milioane lei (7,14 milioane euro).

Compania de asigurari Asiban a fost infiintata in 1996. La sfarsitul anului 2005, intreprinderea de Semnalizari si Automatizari Feroviare (ISAF) a vandut celorlalti actionari pachetul de actiuni pe care il detinea la Asiban, reprezentand 20% din capitalul social. Valoarea tranzactiei a fost de 12 milioane de euro. Ceilalti patru actionari ai societatii, BRD-Groupe Societe Generale, BCR, CEC si Banca Transilvania si-au crescut fiecare participatia cu 5%, pana la 25%.



Citeste si