29 Mai 2015

BCR va asigura servicii de cash management pentru OMV Petrom



Banca Comerciala Romana (BCR) va furniza OMV Petrom (SNP), din acest an, produse si servicii personalizate pentru administrarea fluxurilor de numerar (cash management) si finantare a comertului, scrie Mediafax.

"Serviciile de cash management includ colectare de numerar, structuri de concentrare si optimizare a lichiditatilor de tip cash pooling, plati si incasari", a anuntat banca, intr-un comunicat.

Oferta BCR acopera operatiuni OMV Petrom in Romania si Republica Moldova. "Acest acord creeaza bazele unui parteneriat strategic pe termen lung intre BCR si Grupul OMV Petrom. Aceasta operatiune reprezinta un reper in zona tranzactiilor corporate (...)", a declarat Sergiu Manea, Vicepresedinte Executiv Corporate & Markets, BCR.

BCR, cea mai mare banca din Romania, este detinuta de grupul austriac Erste. Si Petrom, a doua cea mai mare companie din Romania, dupa Automobile Dacia, este controlata de un grup austriac, OMV.



Citeste si