28 August 2006

Investitorii de la Sibiu mizeaza pe cresterea preturilor la actiuni

Jumatate din contractele incheiate la Bursa Monetar Financiara si de Marfuri din Sibiu (BMFMS) pana la sfarsitul sedintei de vineri au avut scadenta la finele lunii septembrie, se mentioenaza in comunicatul transmis de BMFMS.

Interesul pentru instrumentele derivate oferite de piata la termen de la Sibiu se mentine constant. Dovada sta cresterea constanta a numarului de pozitii deschise, care s-au apropiat de 190.000.

La sfarsitul sapatmanii trecute, peste 50% din total erau deschise pentru scadenta septembrie, pentru sfarsitul anului 30,58%, iar martie 2007 detinea o pondere de 16,63%.

Tranzactiile pe derivativele cu scadenta martie arata un optimism deplin din partea investitorilor, se precizeaza in comunicatul transmis de Bursa Monetar Financiara si de Marfuri din Sibiu. Ei asteapta o crestere de cel putin 25% a preturilor actiunilor, pentru prima luna de primavara a anului viitor, SIF 2 fiind tranzactionat vineri la 2,59 - 2,5901 lei fata de 2 - 2,04 lei la Bursa de Valori Bucuresti, SIF 3 la 2,62 lei fata de 2,03 - 2,07 lei, SIF 5 la 3,25 - 3,3333 lei fata de 2,59 - 2,64 lei, SNP la 0,68 lei fata de 0,5350 - 0,5450 lei, iar TLV la 1,3025 - 1,3139 lei fata de 1,06 - 1,07 lei.

Pentru scadenta de la sfarsitul lunii viitoare, raportul euro/leu a inceput saptamana la 3,5560 - 3,5640 lei, la jumatatea ei coborand la 3,5510 lei. Euro a facut un nou salt, in sedinta de joi, la 3,5640 lei, pentru ca, in ultima sedinta a saptamanii, euro sa fi tranzactionat la 3,5530 lei.

Pretul de cotare pentru sfarsitul anului a avut o evolutie mai putin fluctuanta, el mentinandu-se intreaga saptamana la 3,58 lei.



Citeste si