21 August 2014

Cursul de schimb: cum este tranzactionat leul in raport cu euro



Cursul de schimb a inchis miercuri in scadere, la 4,420 lei/euro, si a coborat pentru scurt timp spre sfarsitul sedintei chiar si sub acest prag, pe o lichiditate ridicata a volumelor din piata tranzactiilor interbancare, potrivit dealerilor citati de Mediafax.

Euro era tranzactionat in jurul orei 16:30 la 4,420 lei, in scadere cu aproape un ban fata de 4,4285 lei in jurul aceleiasi ore in ziua anterioara.
Cursul a testat pe finalul sedintei pragul de 4,420 lei, coborand pentru scurt timp la 4,4190 lei, cotatie care reprezinta si minimul sedintei. Maximul a fost inregistrat in prima parte a zilei, la 4,430 lei/euro.

Bancile au tranzactionat volume ridicate in piata interbancara pentru aceasta perioada a anului si chiar peste media acestui an, afirma dealerii.
In regiune, forintul si zlotul au evoluat diferit fata de leu, care s-a aflat pe un trend constant de intarire fata de euro. Astfel, cursul zlotului a oscilat pe parcursul zilei, in timp ce forintul a pierdut teren in fata monedei europene in ultimele tranzactii. Ambele monede s-au depreciat usor, cu 0,1%, pe finalul zilei.

Cursul anuntat de Banca Nationala a Romaniei (BNR) a scazut miercuri cu 0,89 bani (0,2%), la 4,4244 lei.euro, minimul lunii august.
Dolarul a fost cotat de BNR in urcare cu 0,69 bani (0,21%) fata de ziua anterioara, la 3,3291 lei. Pentru francul elvetian, banca centrala a anuntat un curs de 3,6552 lei, in scadere cu 0,64 bani (0,17%).

Cursurile de schimb leu/dolar si leu/franc elvetian sunt calculate de BNR in functie de paritatea leu/euro si cotatiile de schimb euro/dolar si euro/franc elvetian.

Ratele medii ale dobanzilor practicate de bancile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) si plasate (ROBOR) in lei pe termen de o zi au scazut miercuri la 0,16% - 0,66% pe an, de la 0,21% - 0,71% pe an marti.



Citeste si