4 Iunie 2014

Dezastrele naturale pun PAID la plata: daune de 80.000 EURO in 2014



Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale (PAID) a platit, in primele cinci luni ale anului, daune in valoare de 80.000 de euro (358.380 lei) si a avizat 204 dosare de dauna, fiind constituite rezerve de dauna care insumeaza peste 330.000 de euro (1,5 miliarde lei).

Cele mai mari sume reprezentand despagubiri au fost platite in judetele Prahova si Galati. Astfel, cele mai mare daune acoperite de PAID au fost de 27.334 lei, 20.453 lei si 18.000 lei.

Valoarea daunelor platite in primele luni ale anului este aproape de suma achitata pe intreaga durata a anului trecut, de 470.400 lei, adica peste 105.200 euro. Cea mai mare dauna acoperita anul trecut a fost insa de trei ori mai mare decat cea achitata pana acum in 2014, de 60.000 lei (40.000 euro). Banii au fost folositi pentru o locuinta avariata din judetul Prahova, ca urmare a alunecarilor de teren.

PAID a fost infiintata in septembrie 2009. Cei mai mari actionari ai asiguratorului sunt Astra, Groupama si Gothaer Romania, fiecare cu 15%.

Generali Romania are o participatie de 11%, iar ABC Asigurari, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurari, Euroins, Grawe Romania si UNIQA Romania detin cate 5,5% din actiuni. Primele polite emise de PAID, cunoscute si sub denumirea PAD, au fost emise in iulie 2010.



Citeste si