13 Noiembrie 2012

Leul nu a dat emotii investitorilor luni. La ce cotatie a inchis sedinta?



Moneda nationala se tranzactiona la cotatii apropiate de 4,53 lei/euro la finalul sesiunii interbancare de luni, dupa o sedinta cu volume reduse de transfer, potrivit dealerilor, citati de Mediafax.

In jurul orei 16:30, euro era cotat la 4,5280 - 4,5290 lei, aproape de nivelul de vineri seara, cand schimburile se perfectau la 4,5275 - 4,5290 lei/euro.

La deschidere, euro s-a tranzactionat la 4,5250 - 4,5270 lei, iar primele transferuri au dus cursul pana la 4,53 lei/euro, dupa care rata de schimb a inceput sa scada. Dealerii nu exclud varianta ca banca centrala sa vanda indirect, asa cum s-a mai intamplat in ultima perioada.

Minimul zilei a fost de 4,5225 lei/euro, dar in a doua parte a zilei cotatiile au trecut, pentru scurt timp, si peste 4,53 lei/euro.

Referinta publicata luni de Banca Nationala a Romaniei (BNR) s-a plasat foarte aproape de nivelul de vineri, la 4,5219 le/euro.

Rata de referinta anuntata la finalul saptamanii precedente a fost de 4,5220 lei/euro.

Pentru moneda americana, referinta a urcat cu 0,2 bani, 3,5565 lei/dolar. In acelasi timp, cursul oficial pentru francul elvetian a crescut cu 0,1 bani, la 3,7517 lei/franc .

Cursurile de referinta leu/dolar si leu/franc sunt calculate de Banca Nationala a Romaniei in functie de paritatea leu/euro si ratele de schimb euro/dolar si euro/franc.

Dobanzile afisate luni de banci pentru sumele atrase (ROBID) si plasate (ROBOR) pe termen de o zi se plasau la la 5,23 - 5,73% pe an, usor mai sus fata de cele de vineri, de 5,21 - 5,71% pe an. In acelasi timp, dobanzile pentru plasamentele pe termen de o saptamana au stagnat, la 5,26 - 5,76% pe an.



Citeste si