13 Decembrie 2011

Ghetea: Renuntarea la capitalizarea profitului CEC Bank - o eroare



Eliminarea prevederii care permitea CEC Bank sa isi majoreze capitalul social din profiturile anilor precedenti reprezinta o eroare, a declarat presedintele bancii, Radu Ghetea.

"Aceasta modificare cred ca este o eroare. CEC Bank ar avea in continuare nevoie de capitalizare", a explicat Ghetea, citat de Mediafax.

In ultimii ani, Ghetea a facut repetate apeluri la guvernanti si opinia publica pentru capitalizarea CEC Bank, cel putin din profiturile bancii, intrucat capitalizarea din resursele statului, actionarul majoritar, nu a fost permisa de Comisia Europeana, fiind considerata ajutor de stat.

Posibilitatea majorarii capitalului CEC Bank din profitul pe anii precedenti a fost eiliminata de Guvern printr-o ordonanta de urgenta emisa in luna septembrie pentru modificarea statutului Eximbank.

Prin acea ordonanta, Guvernul a decis ca Eximbank, cealalta banca de stat, sa fie trecuta de la AVAS tot in portofoliul Ministerului Finantelor, iar profitul nerepartizat aferent ultimilor trei ani sa fie varsat ca dividende la bugetul de stat.

Ordonanta a fost justificata de Executiv prin prelungirea efectelor crizei economice financiare la niel european si mondial si "imperativul" cresterii veniturilor la bugetul de stat.

Prin acelasi act normativ au fost insa abrogate de catre Guvern si prevederile legale care au permis pana la acea data bancilor de stat, inclusiv CEC Bank, sa isi majoreze capitalul din profiturile anilor precedenti.

CEC Bank are un capital social de peste un miliard de lei, din care aproximativ jumatate reprezinta majorari realizate din profiturile obtinute incepand cu 2008.

Presedintele CEC Bank a amintit ca creditarea a crescut in mod constant in ultimii patru ani, iar portofoliul actual de credite este dublu fata de soldul din 2007.

"Am citit acum cateva zile in presa ca CEC Bank se ocupa de finantarea populatiei. Este gresit. Raportul dintre creditele pentru populatie si corporatii s-a schimbat esential. Daca acum patru ani era 80% persoane fizice, acum circa 55% sunt credite pentru firme", a adaugat Ghetea.

El a aratat ca prima etapa a restructurarii CEC s-a incheiat, iar acum institutia este o banca suficient de puternica pentru a se "bate" de la egal la egal cu mari institutii de credit de pe piata romaneasca.

Ghetea a mai mentionat ca banca se concentreaza in primul rand pe acordarea de credote pentru co-finantarea proiectelor beneficiare de fonduri europene.



Citeste si