3 Mai 2011

Rezervele BNR au scazut cu aproape 700 mil. euro in aprilie



Banca Nationala a Romaniei administra la finalul lunii aprilie 2011 rezerve valutare in valoare de 32,07 miliarde de euro, cu aproape 700 de milioane de euro mai mici fata de finalul lunii precedente, potrivit datelor publicate de Banca Nationala a Romaniei.

Rezervele BNR s-au redus in aprilie 2011 cu 694 milioane de euro, pe fondul reducerii ratei rezervelor minime la pasivele in valuta din contul bancilor. Nivelul rezervelor valutare a scazut de la 32,76 miliarde de euro la 32,07 miliarde de euro.

BNR a inregistrat in luna aprilie intrari in contul rezervei in suma de 759 milioane de euro si iesiri in valoare 1.453 milioane de euro.

Banca centrala a decis la sfarsitul lunii martie sa reduca ratele rezervelor minime obligatorii (RMO) aplicabile pasivelor in valuta cu scadenta sub doi ani de la 25% la 20%, incepand cu perioada de aplicare 24 aprilie - 23 mai 2011. Analistii estimau ca, astfel, BNR a eliberat bancilor circa 1 miliard de euro.

Rezerva de aur de la BNR s-a mentinut la 103,7 tone, iar valoarea acesteia s-a situat la 3,44 miliarde de euro.

Rezervele internationale ale Romaniei , valute plus aur, s-au situat la nivelul de 35,51 miliarde de euro la finalul lunii aprilie.

Platile scadente in aceasta luna in contul datoriei publice externe, directe sau garantate de Ministerul Finantelor Publice, se ridica la valoarea de 238,93 milioane de euro.



Citeste si