Care sunt cele mai importante probleme în școlile românești de stat. Ce soluții și reforme propune ministrul Daniel David

Sursǎ foto: Shutterstock

Care sunt cele mai importante probleme în școlile românești de stat. Ce soluții și reforme propune ministrul Daniel David

Cuprins Articol:

„Fără o educație adecvată, ratăm activarea potențialului personal al oamenilor și nu producem resursă umană de calitate necesară țării, generând astfel un impact negativ asupra bunăstării personale și a țării”, explică Daniel David în Raportul de diagnostic al educației și cercetării din România (Raportul QX).

Educația din învățământul preuniversitar este ineficientă, iar consecințele sunt grave: absolvenți slab pregătiți, rate ridicate de abandon școlar și un nivel alarmant de analfabetism funcțional. Toate acestea se transformă într-un veritabil risc de securitate națională, atrage atenția Daniel Daivd, Ministrul Educației.

În cele 39 de pagini ale documentului, intitulat „Raportul de diagnostic al Educaţiei şi Cercetării din România. Realizările prezente şi implicaţii pentru noi reforme în domeniu (Raportul QX)”, sunt expuse problemele majore cu care sistemul educațional de stat se confruntă, dar propuse și reforme reale despre care Daniel David transmite că trebuie implementate indiferent de persoana care va prelua conducerea Ministerului. Raportul este asumat de ministrul Daniel David, nefiind un document al Guvernului sau al Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

Probleme majore identificate în educația din România

  • Lipsa unei societăți bazate pe cunoaștere

Ministrul subliniază că România nu a reușit să construiască o societate bazată pe cunoaștere, ceea ce afectează negativ dezvoltarea economică și socială a țării.

  • Evaluări școlare necorelate cu competențele reale

Evaluările naționale și examenele de titularizare nu reflectă în mod adecvat competențele și cunoștințele elevilor și profesorilor, necesitând o revizuire profundă.

  • Deficiențe în învățământul rural. Satele sunt mult în urma urbanului

Există disparități semnificative între mediul urban și rural în ceea ce privește accesul la educație de calitate, infrastructură și resurse.

  • Probleme în învățământul superior și cercetare

Sistemul universitar și cel de cercetare suferă de o lipsă de coerență strategică, finanțare insuficientă și o slabă integrare în rețelele internaționale.

  • Profesori cu salarii nemotivante

Atât profesorii care intră în sistem (debutanții), cât și cei care au experiență nu se simt motivați de salarii, aspect ce contribuie la un deficit uriaș de personal și la o slabă calitate a predării.

Soluții propuse de Daniel David pentru a îmbunătăți școala românească

  • Reformarea evaluărilor naționale și a titularizării

Se propune o revizuire a modalităților de evaluare pentru a le alinia cu competențele reale ale elevilor și profesorilor, asigurând o mai bună corelare între teorie și practică.

  • Sprijinirea învățământului rural

Implementarea unor politici publice care să reducă disparitățile între mediul urban și rural, inclusiv investiții în infrastructură și formarea cadrelor didactice.

  • Modernizarea învățământului superior și a cercetării

Propuneri pentru reorganizarea sistemului universitar și de cercetare, inclusiv prin crearea de consorții academice și stimularea colaborărilor internaționale.

  • Elaborarea unei strategii naționale pentru o societate bazată pe cunoaștere

Dezvoltarea unei strategii integrate care să promoveze educația și cercetarea ca piloni fundamentali ai dezvoltării societății românești.

  • Implementarea unui sistem de salarizare pentru profesori bazat pe performanță

Indicatorii de calitate pentru veniturile diferențiate trebuie să includă atât indicatori educaționali de performanță/progres (ex. examene naționale, olimpiade), cât și indicatori educaționali de incluziune (ex. abandon școlar, recuperări remediale, progres), se mai arată în raport.

Raportul QX este un document de viziune și strategie, oferind un cadru pentru dezbateri și politici publice în domeniul educației și cercetării. Ministrul Daniel David subliniază că acest raport nu este un document politic, ci o analiză profesională menită să ghideze reformele necesare în sistemul educațional românesc.

Personalizate pentru tine