În ziua de azi e mai uşor ca niciodată să studiezi la o universitate, indiferent de vârstă, ocupaţie sau stil de viaţă. Programele de licenţă la distanţă reprezintă alegerea perfectă dacă îţi doreşti studii superioare şi nu vrei sau nu poţi să te dedici full time unui astfel de program. Diploma de licenţă obţinută are acceasi valoare, indiferent de formă de învăţământ aleasa.
Descoperă TOP 5 programe de licenţă pe care le poţi studia cu succes la distanţă sau part-time:
Psihologie
Psihologia se număra printre cele mai populare programe de studiu din lume, iar vestea bună este că în ziua de azi îl poţi alege şi dacă ai un job full time. Foarte multe universităţi, atât din ţară, cât şi din afară, oferă programe de licenţă la distanţă în acest domeniu, cu durata de 3 ani.
După terminarea studiilor poţi continua cu un master şi formare pentru a deveni psihoterapeut ori psiholog clinician sau poţi alege să lucrezi în publicitate, resurse umane ori consiliere şcolară.
Drept
Dacă ţi-ai dorit mereu să studiezi dreptul, însă viaţa a avut alte planuri pentru tine, afla că niciodată nu e prea târziu. Poţi studia în acest domeniu şi de la distanţă, atât la universităţi de stat, cât şi la universităţi private. Ciclul de licenţă durează 4 ani, iar după terminarea studiilor poţi da examenul de admitere în Barou sau poţi alege să lucrezi în domeniul juridic în multinaţionale.
Administrarea afacerilor
O diplomă în business poate fi utilă într-o mulţime de domenii, de la finanţe şi până la vânzări, iar astăzi o poţi obţine şi învăţând de la distanţă. Specializarea în Administrarea Afacerilor durează 3 ani, timp în care poţi învăţa de la distanţă, atât la universităţi de stat, cât şi la universităţi private din ţară.
După ce termini facultatea, vei putea să lucrezi în domenii diverse, de la marketing şi până la consultanţă de business, antreprenoriat sau resurse umane.
Jurnalism
Dacă te tentează ideea de a deveni reporter, de a lua interviuri, poate chiar de a prezenta emisiuni TV, atunci o diplomă în Jurnalism reprezintă o alegere inspirată. Poţi să studiezi jurnalismul la distanţă în mai multe universităţi din ţară, iar durata unui ciclu de licenţă este de 3 ani.
Vei avea nevoie de un laptop pe care să te poţi baza, dar şi de sesiuni de practică ca să înţelegi mai bine domeniul, mai ales dacă studiezi la distanţă. Optează pentru un laptop pe care să poţi face şi editare foto-video, lucru ce îţi va fi de folos la proiectele ce ţin de mass-media. Un Asus ZenBook sau un VivoBook reprezintă o super alegere pentru a studia, lucra sau crea în voie.
Informatică
Cum joburile în IT sunt la mare căutare, la fel sunt şi programele de specializare în informatică. Din fericire, poţi studia informatică şi la distanţă, timp de 3 ani, atât la universităţi de stat, cât şi la universităţi particulare. Costul programelor de licenţă porneşte de la 4000-4500 de lei pe an la Universitatea Bucureşti şi poate ajunge la 5000-6000 de lei pe an la universităţile particulare.
Ca să poţi studia informatică şi de acasă, investeşte într-un laptop performant. Laptopul te va ajuta să exersezi cât mai mult în timpul liber, dar şi să lucrezi uşor la proiectele din facultate, gen laptopul ZenBook de la Asus dar nu numai.
După terminarea studiilor, vei putea să lucrezi în mai multe sfere ale domeniului IT, de la programare şi până la analiza de date, fie în structuri ale statului, fie la companii private.
Studiile superioare reprezintă întotdeauna o idee inspirată. Fie că vrei să înveţi lucruri noi despre un anume domeniu, fie că vrei să îţi schimbi cariera sau să obţii un job mai bun, nu e niciodată târziu să te înscrii la un program de licenţă. Programele de licenţă la distanţă îţi permit să te bucuri de educaţie de calitate, chiar şi cu un program încărcat sau un job full-time.