„Ce mică-i vacanța mare și ce dor mi-a fost de ea”. Vacanța este un motiv de bucurie pentru copii pentru că scapă de școală și de teme și au mai mult timp de joacă. Pentru părinți, însă, lucrurile sunt puțin mai complicate. Ei trebuie să se împartă între job și familie, iar deseori nu știu cu cine să-i lase pe cei mici. În ajutorul lor vin, însă, mai multe școli, centre educaționale sau instituții unde își pot lăsa copiii în vacanță. Iată câteva idei pentru părinții din București.

Curs Karate Akura

Akura este un Club Sportiv de karate care are mai multe săli în București și în Ilfov. Partea bună, dacă alegi acest club, este că înscrierile se fac în tot timpul anului. În cadrul cursurilor se pot înscrie copii între 4 și 17 ani.

„Noi facem înscrieri în tot timpul anului, în funcție de sala la care se înscrie copilul. Recomandăm părinților să ne dea un telefon în prealabil. Deși vara nu sunt multe alte săli deschise, noi facem cursuri. Este 300 de lei abonamentul pe lună, care include două ședințe pe săptămână. Pentru a se înscrie, copiii au nevoie să aibă minimum 4 ani împliniți. Nu e problemă nici dacă vin copiii de 15 ani, îi `creștem` noi și le arătăm. Am avut și adulți în trecut, dar nu sunt serioși, vin, fac două-trei antrenamente, apoi fac febra și nu mai vin, se lasă. Am avut o grupă de 15 adulți, dar era complicat, oamenii mai lipseau, aveau muncă și atunci am zis că n-are sens să mai fac cu adulți. Copiii vin cu drag” a declarat pentru wall-street.ro sensei Alexandru Mnațacanian.

Sălile de curs pot fi consultate AICI.

Midacris – cursuri actorie

Studio Midacris oferă cursuri de actorie și de dicție pentru copii și adolescenți, predate de actori profesioniști, specializați în psihopedagogie. Înscrierile se fac prin numărul de telefon de pe site.

Taxă de curs: 350 de lei pe modul / săptămână / 4 cursuri de 90 min (se achită integral în momentul rezervării locului)

Teatru de vară 2024

Serii

  • Seria 1: 17-20 iunie
  • Seria 2: 24 – 27 iunie
  • Seria 3: 1- 4 iulie
  • Seria 4: 8 – 11 iulie
  • Seria 5: 15 – 18 iulie
  • Seria 6: 22 – 25 iulie

Destiny Park – Summer DESTInation, tabără de vară

Destiny Park este un parc de edutainment, adică un loc în care copiii pot deveni pentru o zi pompieri, polițiști, prezentatori TV, piloți și multe altele. Practic, copiii care calcă pragul micului „orășel” situat în Băneasa au parte de experiențe prin care pot cunoaște respectivele meserii și pot afla, preț de câteva ore, cum este să fii adult, fiind plătiți în monede care se numesc magic-bani. Destiny Park se adresează copiilor între 3 și 14 ani care se află sub supravegherea specialiștilor în educație pentru a descoperi care ar putea fi domeniile în care vor excela peste ani.

Pentru această vară, reprezentanții Destiny Park au pregătit câteva activități speciale, pe lângă cele clasice, de 43 de jocuri de rol din parcul tematic. Concret, se vor organizează tabere urbane, care vin nu doar cu activitățile din parc, ci și cu multe cursuri de jurnalism, actorie, dans, educație de mediu, cursuri de realizare de obiecte handmade și multe altele.

„De asemenea, venim și cu programul Summer DESTInation către părinții care au zile în care trebuie să își lase copiii undeva. La noi, copiii se joacă, învață diverse meserii, au masa de prânz și gustări pe parcursul zilei. Glumind puțin, dar, cu acest program suntem o alternativă la bonele din București pentru copiii între 7 și 14 ani”, a declarat anterior pentru wall-street.ro Ana-Maria Pascaru, Marketing Director Destiny Park.

Opera Comică pentru Copii

Opera Comică pentru Copii (OCC) este o instituţie publică aflată în subordonarea Primăriei Capitalei ce oferă numeroase spectacole și evenimente cultural-artistice pentru copii. Pentru vară, OCC organizează „Școala de vară”, un program care include jocuri și activități distractive pentru copiii cu vârste cuprinse între 4-12 ani, atât în interior, cât și afară, în curtea instituției de pe Calea Giulești, nr. 16.

Mai multe detalii despre bilete și evenimente regăsiți AICI și AICI.

Kids Power Premium School

Kids Power Premium School, fondat de antreprenoarea Diana Balaci este un centru educațional deschis pe tot parcursul anului în care părinții își pot aduce copiii. Centrul se află pe Strada Mitropolitul Nifon, nr. 29 și oferă cursuri de limbi străine, ateliere și cursuri creative, dar și servicii psihologice și logopedice. Pentru vară, părinții pot alege dacă să-și lase copii la centru de la 08:00 la 14:00, de la 08:00 la 17:00 sau de la 08:00 la 18.30. Iată cum arată programul pe timp de vară:

  • Săptămâna Muzicală (24 iunie-28 iunie)
  • Săptămâna Artei (01 iulie-05 iulie)
  • Săptămâna Științelor (08 iulie-12 iulie)
  • Săptămâna Teatrului (15 iulie-19 iulie)
  • Săptămâna Sportului (22 iulie-26 iulie)
  • Săptămâna Distracției (29 iulie- 02 august)
  • Săptămâna Disco (05 august-09 august)
  • Săptămâna Retro (12 august-16 august)
  • Săptămâna Poveștilor (19 august- 23 august)
  • Săptămâna Digitală (26 august-30 august)

Alte programe educaționale:

  • Teatru și actorie (1 ședință/săptămână)
  • Aritmetică mentală (1 ședință/săptămână)
  • Robotică și programare (1 ședință/săptămână)
  • Arte vizuale și abilități practice (1 ședință/săptămână)

Bloomcoding – școală de programare (cursuri online)

Dacă totuși ai o bunică sau un bunic și ai posibilitatea să îți lași copilul acasă, există opțiuni de petrecere a vacanței și de acasă. Dacă ai un copil pasionat de tehnologie, cursurile de programare s-ar putea să i se potrivească. Bloomcoding este o școala digitală de programare și logică fondată în Republica Moldova, ce organizează cursuri de programare pentru copii și adolescenți, în format online. Cursurile sunt dedicate copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani.

„Pentru copiii de la 5 până la 7 avem cursuri de alfabetizare digitală unde îi introducem în lumea digitală, îi învățăm să folosească calculatorul, bazele programării și ulterior avem un nivel mai avansat, unde avem programe precum Pyton sau Lua. Lucrăm în diferite platforme, cum ar fi Minecraft Education sau Robots. Pe piața suntem relativ de curând, de aproape 3 ani, dar am reușit să avem peste 2.000 de copii înscriși”, au precizat pentru wall-street.ro reprezentanții Bloomcoding.

În 2023, compania a atras și o investiție de peste 1 milion de euro de la Inovo VC, u.ventures și Credo Ventures, fondul care a investit anterior și în UiPath.

Suntem prezenți în mai multe țări, România, Turcia, Bulgaria, Polonia și Moldova și avem peste 2.000 de elevi înscriși. Suntem online, nu plănuim să deschidem centre fizice. Centrele fizice nu sunt eficiente, asta înseamnă că trebuie să aducem grupuri de 12-16 copii, părinții pierd banii pe benzină, nu e eficient. Avem mai multe tipuri de abonamente care încep de la 160 de lei și pot ajunge până la 400 de lei pe lună. Poți urma cursurile între 6 luni și doi ani.

Emil Chicioi, CEO Bloomcoding

Ce școli de vară gratuite sunt deschise în București

În București există și câteva școli de vară gratuite în care îți poți duce copilul. Este vorba despre câteva școli de stat din sectoarele 2 și 3 care sunt deschise și pe timpul verii.

  • Școala gimnazială nr. 27
  • Școala gimnazială Maria Rosetti
  • Școala gimnazială nr. 56
  • Școala gimnazială Tudor Arghezi
  • Școala Gimnazială nr. 84
  • Școala Gimnazială nr. 80
  • Școala Gimnazială Federico Garcia Lorca
  • Școala Gimnazială Liviu Rebreanu
  • Școala Gimnazială nr. 20

Înscrierile pentru școlile din Sectorul 3 se fac AICI.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri