20 Octombrie 2010

Un site de 2 mil. euro: Observatorul preturilor, introdus de anul viitor



Observatorul preturilor va fi finantat cu doua milioane euro si va fi introdus anul viitor, a anuntat Ministerul Economiei.

"Proiectul Observatorul preturilor a fost aprobat spre finantare in urma cu aproape doua saptamani. (...) Este vorba de un portal de internet pe care vor aparea saptamanal preturi ale unor produse ce fac parte din cosul zilnic al populatiei, dar pot fi si alte produse. Acest portal va permite populatiei sa compare preturile din magazine", se arata intr-un comunicat al institutiei, potrivit Mediafax.

Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu a declarat, in luna iulie, ca observatorul preturilor este un demers administrativ si de prevenire a comportamentelor neconcurentiale, insa nicio autoritate a statului nu va interveni in deciziile comerciale ale firmelor sau optiunile consumatorilor.

Prin aceasta masura sunt vizate preturile produselor comercializate in supermarketuri, hipermarketuri, piete si ceilalti retaileri, iar Ministerul Economiei intentioneaza sa extinda monitorizarea si in cazul serviciilor.

Videanu a afirmat, in iulie, ca Ministerul Economiei vrea sa monitorizeze evolutia preturilor pe piata, prin peste 1.400 de puncte de monitorizare, dupa un model implementat deja in Grecia si care la trei luni dupa aplicare a dus la reducerea preturilor cu 7%. Observatorul preturilor: Cum este in Grecia si cum va functiona in Romania

Reactia marilor retaileri: Observatorul preturilor - inutil, ineficient si discriminatoriu



Citeste si