Cresterea preturilor la produsele agroalimentare este nejustificata si artificiala, iar procesatorii si cei care comercializeaza alimente absorb profiturile din sistem, in defavoarea producatorilor de materii prime si a consumatorilor, considera ministrul Agriculturii, Valeriu Tabara.
"Ministrul Valeriu Tabara nu este de acord si nu va promova niciodata o politica de crestere a preturilor produselor agro-alimentare care, in acest moment, este nejustificata. Astfel, atat ministrul agriculturii, cat si Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) nu sustin punctul de vedere al celor care arunca vina pe producatorul agricol roman, fie el mic sau mare. Chiar in contextul in care pretul la materia prima a crescut, exista suficiente rezerve in costuri, de la procesator pana la raft, care sa nu modifice preturile de vanzare catre consumatori", se arata intr-un comunicat transmis de Ministerul Agriculturii, conform Mediafax.

Multe din disfunctionalitatile pietei ii defavorizeaza, in principal, pe producatorii agricoli de materie prima si pe consumatorul, in timp ce procesatorii si cei care comercializeaza produse agroalimentare absorb profiturile din sistem, se spune in comunicat.

Potrivit aceleiasi surse, discrepantele care apar in privinta preturilor produselor agroalimentare sunt date si de fractionarea sistemului agroalimentar romanesc, unde exista o "ruptura aproape totala" intre procesatori si producatori.

Totodata, reprezentantii MADR afirma ca nu subventiile sunt cele care creeaza disfunctionalitati legate de preturi, ci modul in care se speculeaza cu produsele agroalimentare, lucru pe care nu il fac producatorii romani din sectorul vegetal sau animal.

"Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabara, nu va accepta niciodata ca asupra producatorilor romani de materie prima, fie ca este vorba de sectorul vegetal sau de cel animal, sa se exercite un santaj legat de preluarea productiei. In concluzie, consideram ca, in acest moment, cresterea preturilor la produsele agroalimentare este nejustificata si artificiala", se mai arata in comunicat.

Tabara a declarat, sambata, la Vaslui, ca a exagerat in ceea ce priveste cresterea preturilor anuntata de el la inceputul saptamanii trecute la produsele alimentare, respectiv de 8-10%.

Potrivit datelor prezentate luni de Institutul National de Statistica, preturile de consum au crescut in luna septembrie cu 0,56% fata de august, iar inflatia anuala a urcat de la 7,58% la 7,77%.

In primele noua luni, produsele alimentare s-au scumpit cu 3,87%, marfurile nealimentare cu 8,44%, iar tarifele la servicii au avansat cu 5,47%. Fata de luna august, preturile produselor alimentare au avansat cu 0,82%.

Comparativ cu luna august, cresteri de peste un punct procentual ale preturilor alimentelor au fost inregistrate la "paine, produse de franzelarie si specialitati" (1,02%), "legume si conserve de legume" (3,67%), "ulei, slanina, grasimi" (3,95%) si branza (1,24%).

Scumpiri semnificative au fost inregistrate la cartofi (7,42%), oua (5,89%) si ulei (4,66%). La polul opus, scaderi de peste un punct procentual au fost consemnate la fructe si conserve din fructe, care s-au ieftinit cu 1,96%.
Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri