7 Mai 2010

Guvernul va avea un grup de lucru pentru recuperarea drepturilor salariale



Guvernul a infiintat un grup de lucru care sa elaboreze un punct de vedere unitar de aparare in procesele intentate pentru recuperarea drepturilor salariale, dar s-a ajuns la concluzia ca unica solutie este imbunatatirea colaborarii dintre ministere, avand in vedere diversitatea litigiilor.

Reprezentanti ai Executivului au declarat ca decizia infiintarii grupului de lucru a fost luata la finele lunii aprilie. In urma discutiilor a reiesit ca procesele intentate de bugetari pentru recuperarea drepturilor salariale nu pot fi tratate decat individual, pentru ca spetele nu sunt asemanatoare, iar instantele au dat solutii diferite chiar in cazul unor procese in care erau revendicate drepturi salariale similare.

Astfel, reprezentantii Guvernului au ajuns la concluzia ca singura solutie este colaborarea dintre ministerele date in judecata, astfel incat sa fie formulata o aparare bine argumentata, raportata la punctele de vedere emise de institutiile care au elaborat legislatia privind drepturile salariale. Guvernantii considera, potrivit acelorasi surse, ca argumentele comune pot crea conditii pentru ca instantele sa dea solutii favorabile institutiilor actionate in judecata, anunta NewsIn.



Citeste si