22 Octombrie 2009

Primariile primesc 154 mil. lei pentru infrastructura rurala



Guvernul a alocat 154 milioane de lei unor primarii din mediul rural, pentru 1156 de proiecte de infrastructura precum poduri, baze sportive sau sisteme de alimentare cu apa, iar primariile care au dificultati financiare au primit de la Guvern alte 100 de milioane de lei pentru cheltuielile curente.
Potrivit purtatorului de cuvant al Executivului, Ioana Muntean, cele 154 de milioane de lei au fost repartizate unor primarii din mediul rural din 41 de judete.

In ultima sedinta pe care Guvernul Boc a avut-o inainte de a fi demis prin motiune de cenzura, Programul prin care sunt alocate primariilor din mediul rural fonduri pentru investitii in infrastructura a fost prelungit cu trei ani, printr-o OUG, iar suma destinata finantarii proiectelor a fost majorata cu un miliard de lei, scrie NewsIn.

Astfel, potrivit modificarilor aduse Ordonantei 7/2006, Programul de dezvoltare a infrastructurii si a unor baze sportive din spatiul rural se aplica pana in 2012, termenul prevazut in forma anterioara a actului normativ fiind anul 2009. Suma totala alocata proiectelor in perioada 2006 -2012 va fi de maximum 4 miliarde de lei, a mai decis Guvernul. Pentru perioada 2006 - 2009 au fost alocate 3 miliarde de lei. Beneficiarii fondurilor sunt autoritatile publice locale din mediul rural. Banii sunt alocati pentru realizarea de poduri, podete, baze sportive, punti pietonale, platforme de gunoi, sisteme de alimentare cu apa potabila, canalizare, epurare si sunt repartizati autoritatilor prin Hotarari de Guvern.

Cele 100 de milioane de lei alocate primariilor care nu mai au bani pentru desfasurarea activitatii provin din Fondul de rezerva la dispozitia Guvernului. "Banii se aloca la solicitarea unor administratii locale", a precizat purtatorul de cuvant.

Premierul in exercitiu Emil Boc a declarat, la finele saptamanii trecute, ca Executivul va aloca bani primariilor care, din cauza crizei economice, au avut venituri scazute la bugetele locale. El a precizat ca nu vor fi finantate si cheltuielile acelor administratii care au alocat bani pentru deplasari in strainatate.




Citeste si