Salariile bugetarilor vor creste in aprilie si octombrie
Guvernul a aprobat un memorandum privind cresterea salariilor bugetarilor in 2008, cuantumul majorarilor urmand sa fie aprobat saptamana viitoare, prin ordonante de urgenta, pentru fiecare sector in parte - educatie, sanatate, aparare. Ministrul muncii, Paul Pacuraru, a declarat, potrivit NewsIn, ca salariile vor fi majorate in doua etape - aprilie si octombrie.
Potrivit ministrului economiei si finantelor, Varujan Vosganian, guvernul a discutat miercuri "de principiu" despre majorarile salariale, avand in vedere ca negocierile cu sindicatele din educatie si sanatate nu s-au finalizat. El a precizat ca in sedinta de guvern a fost acordat doar un mandat de negociere ministrilor.
Majorari, peste media salariala, in educatie si sanatate
Premierul Tariceanu a declarat, miercuri, ca majorarea va fi peste media salariala a personalului bugetar pentru angajatii din sanatate si din educatie, iar alte categorii de bugetari, cum sunt diplomatii, nu vor beneficia de majorari salariale.
Tariceanu a precizat ca majorarile salariale se vor incadra insa in limitele impuse de bugetul pe 2008, aprobat de Parlament.
"Am discutat cu ministrii despre o anumita rigoare in privinta desfasurarii exercitiului bugetar pe anul 2008 si am insistat foarte mult, pentru ca suntem intr-o perioada in care confederatiile sindicale doresc sa faca negocieri pe majorarea salariilor, pentru incadrarea in anvelopa salariala aprobata prin buget. Acest lucru inseamna ca avem in vedere importanta sociala a anumitor sectoare si conditiile particulare din anumite sectoare", a declarat Tariceanu.
O majorare de 10% in sanatate, putin probabila
In ce priveste solicitarile sindicalistilor din sanatate, care cer majorari salariale de peste 10%, Tariceanu a spus ca, in conditiile unei inflatii prognozate de 5% in 2008, majorarea de 10% este una semnificativa si a precizat ca fiecare ministru trebuie sa pastreze un echilibru in cadrul bugetului pe care il administreaza.
"Dupa parerea mea, intr-o economie care anul acesta va avea o inflatie de 5%, 10% nu este o majorare nesemnificativa, din contra, este o majorare foarte importanta", a spus seful executivului.
El a precizat ca angajamentul asumat prin programul de guvernare este ca bugetarii sa aiba o crestere salariala de 60% in decembrie 2008, raportat la luna decembrie a anului 2004, ceea ce presupune o majorare de 9% pentru anul in curs.
"In acest moment, majoritatea salariatilor bugetari au o crestere care se situeaza la 51%, prin urmare mai este nevoie de 9% pentru a atinge aceasta tinta", a explicat Tariceanu.