Guvernul va aproba săptămâna aceasta salariul minim pe economie care va fi aplicat de la 1 ianuarie, stabilit la 4.050 de lei, după discuţiile avute cu patronatele şi sindicatele, a anunţat prim-ministrul Marcel Ciolacu, citat de Agerpres.
El a fost întrebat dacă decizia de majorare a salariului minim va fi luată în această săptămână de Guvern.
"Da, dar el are, după cum ştiţi, o aplicare de la 1 ianuarie. Care este urgenţa? Îmi scapă ceva mie. El este hotărât - 4.050, după discuţii cu patronate şi cu sindicate", a afirmat Marcel Ciolacu, după participarea la Summitul Autorităţilor Publice Municipale din România.
Ce a spus despre pensiile militarilor
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că avizul Guvernului asupra proiectului de lege privind pensiile militare nu a fost unul negativ, ci în document se spune că este "decizia Parlamentului".
El răspuns astfel, întrebat dacă social-democraţii vor vota în Parlament proiectul de lege privind pensiile militare, în condiţiile în care Guvernul ar fi dat "aviz negativ".
"Vă rog frumos, nu mai minţiţi! Măcar de faţă cu mine nu minţiţi! Vă rog eu frumos! Dacă aveţi o problemă cu mine, vă rog frumos să îmi spuneţi! Nu este aşa ceva! Guvernul a spus că este decizia Parlamentului! Eu nu v-am spus, nu scrie undeva în decizia luată în Guvern că există aviz negativ! Am anunţat deja că se votează acest proiect. Am anunţat public. Şi nu o dată, de mai multe ori. Dar vă rog eu. După ce plec, puteţi minţi ce vreţi, dar nu cu mine de faţă!", a afirmat Ciolacu.
Vinerea trecută, prim-ministrul a transmis că atât el, cât şi Guvernul susţin adoptarea în Parlament, într-un termen cât mai scurt, a proiectului pentru eliminarea inechităţilor privind pensiile militare, respectiv propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, afirmaţie făcută la finalul consultărilor pe care le-a avut cu reprezentanţii asociaţiilor rezerviştilor militari care protestau în Piaţa Victoriei.
El estima că în această săptămână va fi aprobat în Camera Deputaţilor, iar în două săptămâni va trece şi de Senat.
"Fac apel către toţi competitorii politici să nu mai folosească instituţiile statului în lupta electorală. Armata României, Poliţia Română şi toate celelalte instituţii din sistemul naţional de apărare nu trebuie amestecate în disputele politice", afirma Marcel Ciolacu, citat într-un comunicat al Executivului.