Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că, în continuare, Guvernul va lua măsuri în vederea scăderii inflaţiei, astfel încât aceasta să ajungă la sub 5% până la finalul anului, subliniind că la nivelul lunii aprilie rata inflaţiei a coborât la 5,9%, scrie Agerpres.

"Am reuşit să scădem inflaţia la 5,9% în aprilie, aproape la jumătate faţă de nivelul înregistrat la preluarea guvernării. Este una dintre promisiunile cele mai importante făcute românilor pe care o îndeplinim! Datele oficiale arată clar că acolo unde am intervenit prin plafonare, adică la alimentele de bază, energie şi gaze, se înregistrează cele mai mari scăderi. Asta demonstrează că am acţionat corect şi vom continua pe această direcţie ca să ducem inflaţia sub 5% până la finalul anului, aşa cum ne-am propus. Pentru că scăderea inflaţiei înseamnă protejarea puterii de cumpărare a românilor, unul dintre principalele obiective ale acestei guvernări", a scris Marcel Ciolacu, pe pagina sa de Facebook.

Rata anuală a inflaţiei a coborât în luna aprilie la 5,9%, de la 6,61% în martie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 2,07%, cele nealimentare cu 7,17%, iar serviciile cu 10,05%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri