24 Ianuarie 2024

Bulgarii ar putea avea două reactoare nucleare noi la Kozlodui până în 2035. Când vor fi gata cele din România



Vecinii de la sud de Dunăre vor să-și extindă capacitățile nucleare, care oricum le depășeau pe cele ale României.

Potrivit SeeNews, operatorul de stat al centralei nucleare de la Kozlodui, NPP (echivalentul Nuclearelectrica) și-a anunțat intenția de a construi un nou reactor, utilizând tehnologia AP1000 dezvoltată de Westinghouse Electric. Este vorba una dintre cele mai noi și mai sigure tehnologii, utilizată momentan doar în Statele Unite și China.

NPP așteaptă oferte din partea companiilor interesate – cele din Rusia fiind descalificate din start. Guvernul de la Sofia vrea să aloce peste 760 de milioane de euro pentru acest proiect și pentru încă un reactor similar, tot la Kozlodui, pentru care s-a semnat încă de anul trecut un contract cu Newbuild. Ambele reactoare ar trebui să fie operaționale cel mai târziu în 2035.

Bulgaria are, în clipa de față, două reactoare nucleare la Kozlodui, cu o putere totală instalată de 2 GW. Licențele de operare ale acestor reactoare, care folosesc vechea tehnologie rusească VVER, expiră însă curând (2027 și 2029).

Când va avea România noi reactoare nucleare

Chiar și așa, capacitățile nucleare ale vecinilor le depășesc pe ale noastre – la Cernavodă avem două reactoare de 700 MWp fiecare. Mai sunt în plan însă încă două, plus un reactor modular de mici dimensiuni (SMR). Conform declarațiilor oficialilor din Ministerul Energiei, reactorul de mici dimensiuni de la Doicești ar trebui să fie gata în 2028-2029. Pentru reactoarele 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă, termenul este 2030-2031.

Prin aceste proiecte s-ar dubla contribuţia energiei nucleare în sistemul energetic al României, dar termenele avansate mai sus sunt destul de optimiste.



Citeste si