8 Mai 2020

Klaus Iohannis: Vom avea un deficit bugetar mai mare şi acesta trebuie finanţat



Klaus Iohannis a declarat că este "clar" că deficitul bugetar al României va fi mai mare decât cel planificat şi acesta va trebui finanţat.

"Am discutat situaţia economică, situaţia bugetului, situaţia generală. Ne-am concentrat în această discuţie, în partea după introducere, pe două teme - prima fiind deficitul bugetar. Este clar că vom avea un deficit mai mare decât a fost iniţial (...), la începutul anului, planificat, iar acest deficit trebuie finanţat şi am avut o discuţie foarte bună pentru a vedea ce măsuri sunt fezabile, ce măsuri se impun pentru revigorarea economică.(...) Ceea ce ne dorim cu toţii este să avem o finanţare bună pentru deficit ca să nu fie nevoie de măsuri suplimentare de austeritate. Este nevoie de măsuri foarte coerente care ne permit să încurajăm această economie, care este în momentul de faţă într-o situaţie specială, într-o situaţie de criză", a spus şeful statului, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni, potrivit Agerpres.

Şeful statului a avut, la Palatul Cotroceni, o şedinţă cu premierul Ludovic Orban, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, pentru evaluarea situaţiei economice în contextul crizei generate de epidemia de COVID-19.

Iohannis a subliniat că la această întâlnire au fost atinse nu doar temele importante, ci s-a venit cu soluţii foarte bune. Şeful statului a precizat că în România nu se poate vorbi de o repornire a economiei, deoarece aceasta nu a fost oprită niciodată.

"Economia României nu a fost oprită, au fost anumite sectoare care au fost oprite, însă în ansamblu nu am avut o astfel de măsură", a spus Iohannis.

Şeful statului a arătat că au fost găsite "soluţii pentru toate".

"Este evident că aceste soluţii pot fi puse în practică cel mai bine dacă toate entităţile care au fost astăzi la masă lucrează împreună. Au lucrat şi până acum, vom intensifica lucrarea. Avem programe, avem soluţii pentru finanţarea deficitului, pentru revigorarea economică şi credem că, dacă facem lucrurile aşa cum trebuie şi aşa ne-am propus să le facem, atunci avem şanse bune să îşi revină economia românească şi să ieşim destul de repede din situaţia total neplăcută, din situaţia de criză în care ne găsim acum", a conchis Iohannis.

In urma cu cateva zile, Klaus Iohannis anunta ca un obiectiv fundamental al planului de relansare economică este creșterea masivă a investițiilor publice în toate tipurile de infrastructură. Practic, un proiect de reconstrucție a României, a declarat Klaus Iohannis în cadrul unei conferințe de presă susținută după o întâlnire cu mediul de afaceri din România.

”Produsele românești de calitate reprezintă, la rândul lor, o resursă pe care o vom promova mult mai bine și vom susține investiții semnificative în sectoare economice de interes strategic, cum sunt agricultura și industria alimentară sau securitatea energetică. Modernizarea și digitalizarea administrației care, atenție, au început deja de acum, vor continua la fel de puternic”, a precizat Iohannis.

Citeste mai mult aici.



Citeste si