Chirovici: IMM-urile vor absorbi, anul viitor, 80% din fondurile europene
Potrivit lui Chirovici, intreprinderile mici si mijlocii (IMM-uri) din Romania sunt obisnuite deja cu programele de investitii europene, deoarece prin Agentie s-au derulat pana acum proiecte identice cu bani de la buget, astfel incat exista o experienta necesara, potrivit NewsIn. "Investitorii romani au invatat sa faca proiecte, dar in anii precedenti au fost numeroase probleme. Foloseau consultanti care nu faceau altceva decat sa le recomande adrese de internet, iar multe formulare erau gresite", a afirmat Chirovici.
"Primii bani europeni cred ca nu vor putea fi accesati mai devreme de lunile martie, aprilie ", a spus presedintele ANIMMC. El a precizat ca Agentia va mai deschide pana la finalul anului inca trei agentii, care vor fi localizate in judetul Dambovita, Oradea si, cel mai probabil, "in zona Moldovei, pentru a avea o acoperire teritoriala cat mai buna".
Pe de alta parte, Chirovici s-a aratat sceptic cu privire la reusita proiectului initiat de fostul vicepremier Bogdan Pascu, de creare a unei agentii pentru mediul de afaceri, care sa inglobeze ANIMMC, Agentia Romana pentru Investitii Straine (ARIS), Directia mediu de afaceri din cadrul Secretariatului General al Guvernului. "Proiectul avea o oarecare rezonabilitate, in sensul ca de investitorii mici straini nu se ocupa nimeni si pot intampina destule probleme, dar se crea o structura foarte complicata", a spus Chirovici.