Auchan, unul dintre cei mai mari retaileri din Romania, face primii pasi in comertul online prin lansarea, in varianta beta, a MyAuchan.ro, si intentioneaza sa patrunda si pe segmentul magazinelor de proximitate, acolo unde ii va avea drept concurenti directi pe Mega Image si Carrefour, au declarat pentru Wall-Street surse din piata.

Pentru moment MyAuchan.ro a fost lansat doar in varianta beta si este accesibil in magazinul retailerului din Cotroceni. Intentia retailerului de a intra in ”hora online-ului” a fost anuntata intr-un interviu acordat wall-street.ro in urma cu doi ani, cand, Frederic Bellon, CEO-ul de la vremea respectiva a afacerilor locale ale Auchan, afirma ca exista interes pentru zona online-ului, un mediu ”foarte interesant”.

Carrefour, Cora, Mega Image si Selgros sunt patru dintre cei mai puternici jucatori traditionali pe piata de supermarket-uri. De putini ani insa, batalia s-a dus si in mediul virtual, fiecare incercand sa acopere o felie cat mai mare dintr-un tort inca mic, dar in crestere.

Un alt pas important il constituie si interesul pentru zona comertului de proximitate, unde Auchan va concura direct cu Mega Image si Carrefour. Decizia Auchan de a incerca si alte segmente de piata vine in contextul in care si francezii de la Carrefour au urmat acelasi traseu – hipermarketuri, supermarketuri, magazine de proximitate si online. Recent, si retailerul Mega Image a anuntat ca intentioneaza sa isi dezvolte, profitand de experienta grupului Ahold Delhaize, din care face parte, propria platforma de vanzari online, pas care ar urma sa fie facut anul urmator. In comertul de proximitate, Mega Image se apropie de pragul de 500 de magazine in orase precum Bucuresti, Constanta, Brasov, Ploiesti si Targoviste.

Potrivit surselor din piata, o varianta pe care francezii de la Auchan o au in vedere este achizitionarea unui jucator deja existent pe piata magazinelor de proximitate.

”Intra pe zona de supermarketuri, o varianta fiind o achizitie a unui jucator deja prezent pe aceasta nisa, intrucat nu doresc sa construiasca de la zero o retea, ci sa preia una existenta”, spun sursele wall-street.ro.

In acest context, scenariul conduce catre reteaua de magazine Profi, detinuta de fondul de investitii Enterprise Investors, care analizeaza un posibil exit din actionariat. Profi si-a setat ca obiectiv atingerea unui numar de 500 de magazine la nivel national pana la finalul acestui an.

In 2014 retailerul a solicitat inregistrarea marcii "A2Pas" pe piata locala, acesta fiind numele sub care Auchan dezvolta in Franta divizia de magazine de proximitate. A2Pas este conceptul de magazine de ultraproximitate pe care Auchan il dezvolta in Franta incepand cu 2011. Reteaua este dezvoltata in regim de franciza. Magazinele A2Pas au suprafete de vanzare de 200 pana la 500 mp si se adreseaza in special clientilor din marile orase.

”In ceea ce priveste dezvoltarea in zona de e-commerce studiem in acest moment modelul de business eficient. Auchan Romania va continua sa se dezvolte multiformat, multicanal si de aceea pentru formatul de supermarket cautam modelul de business potrivit”, au precizat pentru wall-street.ro reprezentantii Auchan Romania.

Auchan Romania a bifat anul trecut din nou profit, dupa doi ani de pierderi. Astfel, profitul companiei a atins valoarea de 52,5 mil. lei (11,8 mil. euro). Totodata, in 2015 Auchan a reusit sa atinga pragul de un miliard de euro (4,44 mld. lei), afacerile crescand cu 17,7% fata de 2014. Reteaua numara anul trecut 33 de magazine si 9.430 angajati.

Cine este artizanul cresterii Auchan in Romania

In octombrie anul trecut, Ionut Ardeleanu (34 de ani) devenea primul roman care ocupa pozitia de director general al operatiunilor locale ale Auchan si cel mai puternic executiv roman din retailul local.

Ardeleanu si-a inceput cariera la Auchan in 2006 ca manager de raion, la magazinul Auchan Titan, ajungand apoi sef de piata si ulterior director de magazin si director regional. In 2008, este numit director de magazin la Timisoara, iar in 2011, in calitate de director pregateste si deschide hipermarketul Auchan Craiova in conceptul fashion discount. Ulterior, in 2012 este numit director de oferta in cadrul departamentului Marketing. In 2013 este numit director regional pe regiunea Sud, nou creata in organizarea Auchan, si avand in responsabilitate atat integrarea si transformarea magazinelor ex-Real din aceasta regiune cat si consolidarea si dezvoltarea comertului Auchan pe perimetrul sau - 12 magazine cu 4.000 de angajati. Mandatul sau se va incheia in martie 2017, potrivit datelor din Monitorul Oficial.

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri