7 Noiembrie 2016

Ministerul Economiei: schimburi comerciale de milioane de dolari intre Romania si Republica Moldova



Romania este primul partener comercial din UE al Republicii Moldova, cu o pondere de 31,6%, si ocupa locul 1 in comertul exterior al acestei tari. In august 2016, schimburile comerciale ale Romaniei cu Republica Moldova au fost de 873 milioane dolari, conform Ministerului Economiei, Comertului si Relatiilor cu Mediul de Afaceri.

Din volumul total al schimburilor comerciale dintre Romania si Moldova, 528,14 milioane dolari a fost din export, iar importul a fost de 344,92 milioane de dolari.

Ca furnizor pentru piata romana, in august 2016 produsele moldovenesti ocupau locul 7 pe spatiul necomunitar, dupa Turcia, Federatia Rusa, Ucraina, SUA si Coreea de Sud. Pentru produsele romanesti, Moldova a fost pe locul 4 ca destinatie extracomunitara, dupa Turcia - 1,3 miliarde dolari, SUA - 0,7 miliarde dolari si Federatia Rusa - 0,7 miliarde dolari.

Domeniile cu perspectiva de continuare a cooperarii Romaniei cu Moldova sunt: energie, comert, agricultura, industrie, IMM-uri si mediu de afaceri, transporturi, dezvoltare regionala si infrastructura, cooperare transfrontaliera, administratie publica, protectia mediului, apelor si silviculturii, educatie, cercetare stiintifica si inovare, reglementare tehnica, standardizare, metrologie, acreditare, evaluarea conformitatii si a securitatii industriale, turism si bancar.

Parteneriatele semnate sunt din domeniile protectia consumatorilor, vamal si statistic, conform Ministerului Economiei

”Romania ramane pe mai departe un partener de incredere al Chisinaului in procesul de reforme necesar in interesul cetatenilor Republicii Moldova. Ne axam pe proiecte esentiale pentru racordarea Republicii Moldova la Europa si cu impact direct la nivelul cetateanului, spre exemplu, accentul pe gradinite si institutii medicale ”, a declarat viceprim-ministrul Costin Borc



Citeste si