13 Octombrie 2006

Teama pentru pierderea locului de munca blocheaza descentralizarea

Exista o rezistenta la nivelul administratiei centrale in ceea ce priveste descentralizarea, deoarece exista foarte multe persoane care se tem de pierderea locului de munca, a declarat secretarul de stat din Ministerul Administratiei si Interne (MAI), Liviu Radu.

"Trebuie sa invingem aceasta rezistenta printr-o decizie la nivel politic", a declarat oficialul ministerial, prezent la seminarul Business Brunch, informeaza NewsIn. Potrivit lui Radu, o a doua piedica in procesul de descentralizare o constituie resursele umane insuficiente la nivelul administratiilor locale si ezitarea lor in a accepta mai multe competente.

"Multe din institutiile noastre nu urmaresc obiective ci doar functioneaza, iar ca trasatura generala au o orientare excesiva spre lege. De multe ori afli de la functionarii romani ca nu se poate da o decizie pentru ca nu exista prevederea legala si din acest motiv trebuie sa facem administratia mai activa, capabila sa identifice problemele pe care le are de rezolvat", spus Radu.

In ceea ce priveste reforma resursei umane, oficialul din MAI a adaugat ca se lucreaza la o lege a salarizarii prin care sa fie ridicate veniturile functionarilor, deoarece "administratia publica este de cele mai multe ori doar o rampa de lansare pentru angajati, in conditiile in care nu exista niciun sistem de masurare a performantei". Radu a afirmat ca ministerul mai lucreaza la o lege cadru privind descentralizarea, aflata in stadiu de finalizare si la proiectul ghiseului unic pentru Ministerul de Interne.



Citeste si