25 Ianuarie 2016

Profesor universitar: Romania poate sa creasca sustenabil prin investitii in oameni



Statul roman trebuie sa investeasca in oameni, in special in domeniul educatiei, astfel putand genera o crestere sustenabila a Romaniei, pe termen lung, a declarat pentru wall-street.ro Daniel Armeanu, profesor universitar in cadrul Facultatii de Finante, Asigurari, Banci si Burse de Valori din cadrul ASE.

"Pentru ca Romania sa creasca sustenabil trebuie sa majoreze investitiile in oameni. Romania are nevoie de investitii in oamenii din invatamant si sanatate, insa rezultatele unor astfel de investitii nu vin imediat, ci trebuie privite pe termen mediu si lung", a precizat Daniel Armeanu.

El a adaugat ca, paradoxal, factorul politic din Romania nu isi propune sa obtina astfel de rezultate pe termen lung, ci cat mai repede.

Profesorul universitar a dat un exemplu clar, respectiv cel al personalului medical, in a carui formare profesionala statul investeste sume importante, insa, chiar si asa, zeci de mii de medici si asistente pleaca din tara in cautarea unui salariu mai bun.

Doar in primii sase ani de la aderare, adica in intervalul 2007-2013, aproape 14.000 de medici si peste 40.000 de asistente au plecat sa lucreze peste hotare pentru salarii mai mari, potrivit datelor Colegiului Medicilor. Studiile si rezidentiatul unui medic costa statul roman peste 50.000 de lei.



Citeste si