17 Februarie 2014

Barroso: Romania este un partener de incredere. Poate proteja frontierele Schengen



Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat, vineri, dupa intrevederea cu presedintele Traian Basescu, ca Romania este un partener de incredere care poate proteja granitele Schengen, daca ar fi admisa in acest spatiu.

"Romania ar trebui sa intre in zona Schengen cat mai curand posibil, intrucat a indeplinit toate criteriile", a precizat Jose Manuel Barroso, in cadrul conferintei comune de presa cu presedintele Traian Basescu, scrie Mediafax.

Intrebat cum poate ajuta CE Romania pentru a intra in Spatiul Schengen, presedintele Executivului european a subliniat ca decizia apartine statelor membre.

"Trebuie sa respectam legea, in cele din urma este decizia statelor membre (de a admite Romania in Schengen - n.r.). Comisia Europeana si-a facut treaba intr-un mod transparent. Credem ca din punct de vedere tehnic, Romania a indeplinit toate criteriile. Am facut verificari peste verificari si credem ca Romania este un partener de incredere pentru a proteja frontierele Schengen in cazul in care statele membre accepta Romania in Spatiul Schengen", a spus Barroso.

Presedintele CE si-a exprimat speranta ca se va putea gasi o solutie in acest sens, mai ales ca aceasta a fost "una dintre cele mai mari aspiratii ale cetatenilor romani: libertatea si mai mare pe care o ofera Schengen".



Citeste si