26 Iulie 2012

Deficitul scade la 1,12% din PIB la jumatatea anului, pe fondul cresterii incasarilor la buget



Bugetul general consolidat a inregistra dupa primele sase luni un deficit de 1,12% din PIB, pe fondul unui excedent de 400 de milioane de lei in iunie, in conditiile in care veniturile au fost mai mari cu 0,5% din PIB, a anuntat ministrul Finantelor Publice, Florin Gerogescu, conform Mediafax.

"Inregistram un deficit de 1,12% din Produsul Intern Brut, mai mic decat la finele lunii mai cand era 1,19% din PIB, ceea ce inseamna ca in luna iunie am inregistrat un excedent bugetar de 400 de milioane de lei. Veniturile, ca pondere in PIB, sunt mai mari la finele semestrului unu din acest an, comparativ cu perioada corespunzatoare a anului anterior, cu 0,5 puncte procentuale, respectiv 15,3% din PIB fata de 14,8% din PIB la 30 iunie 2011", a spus Georgescu la Guvern.

Ministrul Finantelor a punctat ca si cheltuielile au fost mai mici cu 0,3 puncte procentuale, respectiv 16,4% din PIB fata de 16,7% din PIB.

"Cu toate acestea, au crescut cheltuielile de investitii, ceea ce este un element pozitiv, un element de natura sa ne dea incredere. Se vede pe partea bugetului general consolidat faptul ca am incasat venituri mai mari decat cele prognozate, reflectand o buna evolutie a ramurilor care creeaza Produs Intern Brut, ceea ce ne face sa avem certitudinea incadrarii in prognoza de crestere economica de 1,5%", a adaugat Florin Georgescu.



Citeste si