22 Iunie 2011
5 semne care arata ca iesirea din criza e departe
Recesiunea s-a incheiat la inceput lui 2011, insa criza economica si sociala inca poate fi simtita in Romania. Angajarile nu s-au reluat, salariile nu au fost majorate nici macar cu inflatia, care a depasit 8% pe fondul presiunilor la alimente. Nici investitiile straine nu au inceput anul cu dreptul, iar criza din Grecia pare ca a destabilizat din nou toate pietele financiare.
#5. Criza din Grecia ameninta revenirea Romaniei
Un raport al bancii japoneze Nomura citat de Financial Times arata ca Romania si Bulgaria vor fi afectate cu siguranta de criza din Grecia, iar consecintele au inceput deja sa se faca simtite, primul efect fiind reducerea creditarii de catre subsidiarele bancilor elene.
Creditarea populatiei si a companiilor oricum a fost aproape inghetata in ultimii doi ani si, desi am iesit tehnic din recesiune, iar bancheri tot promoveaza creditele, apetitul pentru noi imprumuturi este slab.
In termeni reali, soldul creditului neguvernamental acordat de banci a scazut in aprilie 2011 cu 0,3% fata de luna precedenta, pana la nivelul de 204,62 miliarde de lei, iar comparativ cu luna similara din 2010 s-a redus cu 5,7%.
Citeste cele mai importante stiri si analize despre situatia din Grecia in sectiunea dedicata Criza din Grecia.
#4. Investitiile straine, mai mici decat in recesiune
"Avem nevoie de investitii, de bani din strainatate, pentru ca toate economiile nationale nu sunt suficiente pentru dezvoltare si crestere. Daca avem nevoie de investitori, atunci trebuie sa fim si atractivi pentru ei", a declarat, pentru Wall-Street.ro, Steven van Groningen, presedintele Consiliului Investitorilor Straini si al Raiffeisen Bank Romania.
Din totalul investitiilor aferente primelor patru luni din 2011, creditele intra-grup au insumat 324 milioane de euro, iar participatiile la capital consolidate cu pierderea neta estimata au reprezentat 120 milioane de euro.
Mai rau este ca Romania a iesit din clasamentul celor mai atractive 30 de tari emergente pentru investitorii de retail in 2011, potrivit unui studiu AT Kearney, dupa ce anul trecut a coborat 5 pozitii pana pe locul 28.
Citeste si un interviu cu Steven van Groningen, noul presedinte al Consiliului Investitorilor Straini.
#3. Angajarile bat pasul pe loc
Managerii din Romania sunt, in mare parte, mai pesimisti in ceea ce priveste perspectivele unor noi angajari in urmatoarele 12 luni.
58% dintre managerii din Romania intentioneaza sa mentina constant numarul de angajati in urmatoarele 12 luni, in timp ce 32% dintre executivii romani afirma ca vor reduce usor sau semnificativ personalul in urmatorul an. Procentul managerilor romani ce intentioneaza sa angajeze in urmatoarele luni este in prima parte a acestui an de doar 10%, in scadere de la 32% cat era in ultimul trimestru din 2010
#2. Inflatia taie din puterea de cumparare
Inflatia, aceasta taxa „parsiva”, cum o numesc unii economisti, va afecta puternic puterea de cumparare a romanilor in urmatoarea perioada, in conditiile in care veniturile nu vor fi indexate cu rata de crestere a preturilor. Economistii avertizeaza ca cele mai mari presiuni inflationiste vin din partea preturilor la alimente si combustibili.
Vestea rea este ca alimentele se scumpesc. Vestea buna este ca oficialii Bancii Nationale a Romaniei sustin ca inflatia anuala se va mai majora marginal doar pana in iunie 2011, dupa care se va reduce deoarece se va elimina efectul majorarii TVA.
#1. Salariul mediu, cu doar 90 de lei mai mare decat acum 2 ani
Valorile cele mai mari ale castigului salarial mediu nominal net s-au inregistrat in intermedierea financiara (3.862 de lei), iar cele mai mici in hoteluri si restaurante (850 de lei).
Costul orar al fortei de munca, in functie de numarul zilelor lucratoare, a scazut in primul trimestru cu 2,11% fata de perioada similara din 2010, cele mai semnificative reduceri fiind inregistrate in activitati de spectacole, culturale si recreative, invatamant, sanatate si administratie publica.