Franta, care prezideaza G8 (grupul natiunilor industrializate si Rusia) si G20, care reuneste state dezvoltate si emergente, va propune o reuniune ministeriala a G20 pe tema optiunilor pentru sectorul energetic, dupa criza nucleara din Japonia.
"Trebuie sa fim la dispozitia prietenilor japonezi, in probleme monetare", a declarat ministrul francez de Finante Christine Lagarde, dupa o sedinta de guvern.
Ea a aratat ca a solicitat organizarea unei intalniri a ministrilor de Finante si a reprezentantilor bancilor centrale din G7 referitoare "la problema datoriilor Japoniei si modalitatile de reactie la nivel financiar".
Sursa a aratat ca discutiile se vor referi la o analiza de ansamblu a implicatiilor economice ale crizei, inclusiv impactul asupra cresterii economice si a surselor de energie, si efectul asupra pietelor financiare.
Purtatorul de cuvant al guvernului, Francois Baroin, care este si ministru pentru Buget, a declarat ca discutiile vor fi stabilite pentru miercuri seara sau joi.
"Obiectivul este sa evaluam situatia japoneza la nivel international, consecintele economice si lectiile care trebuie invatate", a spus Baroin.
Presedintele Nicolas Sarkozy a declarat in sedinta de guvern ca va convoca o reuniune speciala a ministrilor din G20 pentru discutarea optiunilor in domeniul energiei, dupa criza nucleara din Japonia.
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: