23 Decembrie 2010

AdePlast a ratat prognoza de crestere cu 30%, insa afacerile au avansat pana la 125 mil. lei



Producatorul de materiale de constructii AdePlast Oradea estimeaza ca va incheia anul cu o cifra de afaceri de 125 de milioane de lei (29,1 mil. euro), in crestere cu 13% fata de rezultatul din 2009.

Compania si-a bugetat la inceputul anului un avans de 30% al businessului.

AdePlast a inregistrat vanzari de 260.000 de tone, cu 23% mai mult decat in 2009.

“Suntem multumiti de rezultatele obtinute in acest an, date fiind conditiile economice cu care ne confruntam. Avand in vedere ca multi producatori din bransa noastra au raportat scaderi, credem ca politicile noastre de business s-au adaptat perfect necesitatilor pietei”, declara Marcel Barbut, proprietarul Adeplast.

Compania are mai multe scenarii in ceea ce priveste evolutia afacerilor din 2011. Varianta optimista prevede un avans de 20-25%, in vreme ce varianta pesimista va aduce o crestere de doar 10% a cifrei de afaceri.

Adeplast a fost infiintata in 1994 la Oradea si detine in prezent doua unitati de productie, la Oradea si Ploiesti. Capacitatea de producatie a celor doua unitati este de 700.000 de tone de mortare anual, respectiv 80.000 de tone de vopsea, tencuieli decorative si adezivi speciali in stare umeda.



Citeste si