20 Decembrie 2010

CEZ va construi o ferma eoliana cu 200 mil. euro de la BEI



Banca Europeana de Investitii (BEI) a acordat firmelor Tomis Team si MW Team Invest, ambele din grupul ceh de utilitati CEZ, un imprumut de 200 milioane euro pentru finantarea constructiei unei ferme eoliene la Fantanele, judetul Constanta.

"Noua ferma eoliana va avea o capacitate totala instalata de 347,5 MW. Ferma va furniza electricitate catre reteaua nationala de distributie a energiei electrice din Romania", se arata intr-un comunicat al BEI, citat de Mediafax.

CEZ a comunicat in noiembrie ca MW Team Invest si Tomis Team vor contracta acest credit de la BEI pentru proiectul de la Fantanele.

MW Team Invest din Bucuresti este detinuta integral de Tomis Team, societate controlata de grupul ceh de utilitati CEZ si de subsidiara CEZ Polonia.

Ferma va avea 139 de turbine, fiecare avand o capacitate nominala de 2,5 MW.

BEI a finantat in 2009 proiecte de energie regenerabila si eficienta energetica cu peste 4,2 miliarde euro.

Din 1990, imprumuturile BEI in Romania, incluzand creditul pentru CEZ, totalizeaza circa 8,7 miliarde euro.

CEZ este prezent pe piata distributiei si furnizarii de electricitate din Romania din 2005. Prin constructia parcurilor eoliene de la Cogealac si Fantanele, CEZ a devenit o companie energetica integrata pe piata romaneasca de profil.



Citeste si