4 Noiembrie 2010

Protan a decis intrarea firmei in insolventa



Consiliul de Administratie al firmei Protan Bucuresti a decis intrarea firmei in insolventa, ca urmare a blocajului financiar si imposibilitatii platii datoriilor catre furnizorii de materii prime si materiale, dar si catre banci, relateaza Mediafax.

"Societatea se confrunta cu o situatie de criza financiar-economica si sociala majora, concretizata prin acumularea continua de arierate si debite restante, constand in datorii catre furnizorii de materii prime si materiale, catre creditorii bancari, catre bugetul de stat, fiind in imposibilitate obiectiva de a acoperi aceste debite la scadentele lor si in vederea asigurarii continuitatii activitatii societatii si pentru crearea premiselor depasirii actualei situatii s-a adoptat, in unanimitate, demararea procedurilor de intrare in procedura generala a insolventei", se arata intr-un comunicat al Protan transmis pietei Rasdaq.

Conducerea Protan metioneaza ca intentioneaza sa realizeze un program de reorganizare a firmei.

Protan activeaza in domenii precum producerea de faini proteice si grasimi tehnice, ecologizarea animaliera, tratarea si indepartarea animalelor vii sau moarte, procesarea reziduurilor din abatoare pentru producerea de hrana pentru animale, colectarea si incinerarea reziduurilor, tratarea si indepartarea resturilor radioactive din spitale, indepartarea bunurilor uzate.

Firma a inregistrat in primul semestru o cifra de afaceri de 21,6 milioane lei, in scadere cu 13% fata de peruioada similara a anului trecut, si un profit net de 24.000 de lei. In intervalul ianuarie-iunie 2009, Protan a consemnat o cifra de afaceri de 24,8 milioane lei si un profit net de 1,2 milioane lei.

La jumatatea lunii mai actionarii firmei au decis modificarea obiectului principal de activitate, din colectarea deseurilor in productia de hrana pentru animale, iar colectarea deseurilor nepericuloase sa devena obiect secundar de activitate. La acea data, firma estima pentru acest an profit de 260.000 euro.

Totodata, actionarii au aprobat si inchiderea temporara a activitatile din sucursalele Bacau, Ploiesti si Popesti Leordeni, in vederea modernizarii si retehnologizarii instalatiei de neutralizare a deseurilor de origine animaliera.

Protan este controlata de firma Phoenix Farm, cu o participatie de 76,07%, potrivit celor mai recente date disponibile.

Capitalul social al Protan, de 4,6 milioane lei, este divizat in 1,8 milioane de actiuni cu o valoare nominala de 2,5 lei.

Cea mai recenta tranzactie cu actiunile Protan a fost realizata luni, cand pretul a scazut cu 8,26%, la 10 lei. La aceasta cotatie, firma are o capitalizare de 18,6 milioane lei.



Citeste si